Athletic Bilbao- Atletico Madrid, finala Ligii Europa la fotbal
Echipele spaniole de fotbal Atletico Madrid şi Athletic Bilbao s-au calificat în finala Ligii Europa de la Bucureşti, din data de 9 mai. Madrilenii au învins pe Valencia şi în partida retur contând pentru semifinalele competiţiei, scor 1-0, după ce în tur se impusese cu 4-2. Unicul gol al meciului a fost marcat de Adrian în minutul '60.

De cealaltă parte, bilbainii s-au impus în faţa celor de la Sporting Lisabona cu scorul de 3-1, remontând victoria portughezilor din tur, cu 2-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Susaeta '17, Ibai Gomez '45+1 şi Llorente '88, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Van Wolfswinkel, în minutul 44.
Finala Ligii Europa va avea loc la 9 mai, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Finala de la Bucureşti va avea şi oaspeţi de sînge albastru. Prinţul moştenitor al Spaniei, Felipe, profită de faptul că spaniolii vor avea cel puţin o reprezentantă în ultimul act al Europa League şi va fi în tribuna stadionului Naţional pe 9 mai, anunţă cotidianul Marca, care citează surse din anturajul Casei Regale.
Prinţul Felipe a fost şi la Hamburg, acum doi ani, tot la un ultim act de Europa League. Atunci i-a adus noroc lui Atletico Madrid, care s-a impus în faţa londonezilor de la Fulham cu 2-1,după prelungiri.


