Protestul de la Procuratura Anticorupție: Mătăsaru, achitat
Activistul Anatol Mătăsaru a fost achitat în dosarul penal intentat pentru protestul din fața Procuraturii Anticorupție din ianuarie 2016.

Protestatarul a adus atunci cu el un closet și un mulaj de excremente, imitând satisfacerea necesităților fiziologice.
Magistratul Victor Rățoi de la Judecătoria Chișinău și-a argumentat decizia prin faptul că acțiunea comisă cade sub incidența Codului Contravențional, iar pentru că a expirat termenul de prescripție, Mătăsaru nu mai poate fi tras la răspundere. Procurorul de caz a solicitat ca activistului să-i fie aplicată o amendă penală, scrie CrimeMoldova.
Anatol Mătăsaru a fost reținut a doua zi după protest de către un grup de 15 polițiști, care l-au aștept să iasă din casă. Bărbatul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, timp în care i-a fost intentat dosar penal pentru huliganism, iar procurorii au solicitat mandat de arestare pe un termen de 30 de zile.
Activistul a fost adus cu întârziere la judecătorul de instrucție, care urma să examineze solicitarea de eliberare a mandatului. Din această cauză,
Mătăsaru a stat în arest mai bine de 20 de minute peste termenul prevăzut de Constituție.
Protestatarul are la activ două condamnări pentru huliganism. În martie 2015, Judecătoria sectorului Râşcani l-a condamnat pe Mătăsaru la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că a protestat în faţa Procuraturii Generale cu macheta de doi metri a unui falus, pe care era lipită poza fostului lider al PDM, Marian Lupu. Sentinţa a fost menţinută de către Curtea Supremă de Justiţie, iar Mătăsaru a depus o plângere la CEDO. Instanța Europeană a propus Guvernului de la Chișinău să soluționeze pe cale amiabilă cazul și să negocieze cu Mătăsaru, propunere care însă nu a fost acceptată de Executiv.
În ianuarie 2017, Mătăsaru a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de probă de 5 ani, după ce în octombrie 2013 a insistat la Judecătoria sectorului Râşcani să-i fie eliberat dispozitivul hotărârii luate pe un dosar contravenţional. Procurorul a solicitat atunci pedeapsa de 5 ani cu executare. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău i-a redus pedeapsa până la 2 ani cu suspendare.