Ссылка скопирована
Patru chișinăuieni încercau să vândă hașiș din Maroc
Un grup de persoane suspectate de trafic ilicit de droguri a fost reținut în flagrant delict de către angajaţii Direcţiei Antidrog în comun cu cei de la Direcţia misiuni speciale a MAI.

Patru suspecţi de 27, 33, 34 şi, respectiv, 35 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău, au fost reținuți în timp ce încercau să pună în circulaţie circa 8 kilograme de substanță asemănătoare cu haşiş.
În urma percheziţiei la domiciliul unuia dintre ei, poliţia a mai depistat circa 200 de grame de haşiş. Drogurile sunt aduse din Maroc. În urma comercializării lor, suspecții puteau obţine un profit de peste 200 de mii de lei.
Ei riscă până la 15 ani de închisoare.


