Ofițeri IGP implicați în scheme de delapidare a banilor publici
Doi locotenenți-colonei și un maior de la Inspectoratul General al Poliției au fost percheziționați marți de către angajați ai Procuraturii Generale și ai Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției.

Cei trei sunt suspectați de faptul că ar fi creat o schemă ilegală de sustragere și delapidare a banilor publici de către angajații IGP, scrie într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.
„În baza probelor acumulate de către ofițerii de investigație ai Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, în comun cu Procuratura Generală, Secția exercitare a cauzelor penale în cadrul Ministerul Afacerilor Interne și Serviciului Vamal, a fost pornită o cauză penală în conformitate cu prevederile art. 191 alin. 5 Codul Penal al Republicii Moldova”, - se anunță în comunicat
În cadrul desfășurării acțiunilor operative au fost documentate 4 persoane, printre care și angajați ai poliției.
La data de 10 martie 2015, în baza încheierii judecătorului de instrucție, au fost efectuate percheziții în birourile de serviciu, în automobilele și la domiciliile persoanelor care au nimerit în vizor, printre care 3 angajați ai IGP care dețineau grade de locotenent-colonel și, respectiv, maior de poliție, precum și un angajat al unei stații de alimentare auto din municipiul Chișinău.
Schema consta în sustragerea banilor publici de pe cardurile pentru alimentarea cu combustibil a automobilelor de serviciu ale poliției.


