theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
30 Января 2018, 09:12
1 292
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Drum reparat din bani publici, până la poarta preşedintei raionului Făleşti

Drumul care duce la casa președintei raionului Fălești, Iraida Bînzari, și alte două străzi alăturate din același cartier au fost reparate vara trecută din banii Consiliului Raional Fălești. În total au fost alocați peste 3 milioane de lei.

Drum din bani publici, până la poarta preşedintei raionului Făleşti. Foto: MoldovaCurată
Drum din bani publici, până la poarta preşedintei raionului Făleşti. Foto: MoldovaCurată

Chiar dacă în zonă sunt și alte străzi pline de gropi, au fost reparate anume acelea care duc spre sau trec pe lângă casa președintei. Iraida Bânzari spune că pentru repararea și altor străzi nu au ajuns bani. Lucrările au fost exacutate de către firma unui consilier raional. Agentul economic a fost contractat în urma negocierilor directe.

Analiza anexelor la bugetul raionului Fălești pentru anii 2016 și 2017 arată că străzile Plopilor, Botoșani și Viitorului sunt singurele din orașul Fălești pentru care au fost alocați bani din bugetul raional. Restul sunt drumuri de legătură între localitățile raionului. Întrucât cele trei străzi sunt de importanță locală, nu raională, banii ar fi trebuit să vină din bugetul primăriei, nu al raionului.

Cei de la MoldovaCurată, ca să înţeleagă de ce anume strada pe care locuiește președinta raionului, Viitorului, a fost selectată pentru reparație, au solicitat documente și răspunsuri de la Consiliul Raional

Astfel, au aflat că „principalele criterii de selectare care au stat la baza alegerii străzilor sus-menționate a fost starea avariată a îmbrăcămintei rutiere, adresările nenumărate din partea cetățenilor și adresările Autorităților Publice Locale de nivelul I privind acordarea ajutorului financiar la executarea unor lucrări de reparație a străzilor locale”. 

Primarul orașului Fălești, Vladimir Rusu, a spus că solicitări oficiale de la locuitori referitoare la reparația celor trei străzi nu au fost depuse la Primărie, dar că „plângeri în general auzim frecvent, multe drumuri trebuie reparate”. „Nu, oficial nu s-au adresat la Primărie. Dar noi suntem bucuroși că se mai face ceva. Probabil și faptul că acolo locuiește președinta raionului a avut un rol. Eu glumesc și spun că dacă fiecare președinte și primar și-ar repara strada pe care locuiește ar fi multe străzi făcute”, spune primarul Vladimir Rusu. 

Detalii la acest subiect, citeşte pe MoldovaCurată

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована