Noi detalii în cazul medicilor narcologi, reţinuţi pentru trafic de droguri
Noi detalii în cazul celor doi medici narcologi, reţinuţi în această săptămână, pentru trafic de droguri. În urma perchezițiilor la domiciliile acestora, dar și la ceilalți trei membri ai rețeli, forțele de ordine au găsit stupefiante în valoare de peste 600 de mii de lei, dar și un arsenal de arme.

Potrivit poliției, medicii ar fi eliberat rețete cu ștampile și semnături, fără a fi complectate. Ulterior, capul grupării criminale cu alți doi complici, scriau denumirea preparatului cu efect psihotrop. În baza rețetei, medicamentele erau cumpărate din farmacii, apoi vândute consumatorilor de droguri, scrie canal2.md.
„Au fost depistate mai multe tipuri de droguri cum ar fi metamfetamină, hașiș. Au fost depistat și ridicat la unul din membrii grupării criminale în jur de șapte kilograme de droguri marijuana”, a comunicat șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
În casa unor membri ai grupării, polițiștii au mai găsit arme și muniții. Acestea au fost transmise experţilor, care vor verifica dacă au fost folosite în anumite infracțiuni.
„În urma unor percheziții au fost depistate un automat Kalașnikov cu două încărcătoare. Au fost găsite într-o sacoșă, iarăși la același domiciliu, în jur de 170 de cartușe. A fost depistată o grenadă F1 cu focos”, a menționat șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la 15 ani de închisoare.


