Medic chirurg, cercetat penal pentru luare de mită. Ar fi cerut 13.000 de lei de la o femeie bătută de concubin
Un chirurg din cadrul Secţiei oro-maxilo-facială a ÎMSP Institutul de Medicină Urgentă a fost constatat în flagrant de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie.

Medicul este bănuit că ar fi pretins 13.000 de lei de la o pacientă pentru o intervenţie chirurgicală.
Potrivit denunţătoarei, acum o lună, a ajuns la Spitalul de urgenţă cu multiple traumatisme ale mandibulei, după ce a fost maltratată de concubinul său. Femeia a fost diagnosticată cu fractură severă şi a fost planificată o intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Însă, după discuţia cu medicul chirurg şi achitarea costului intervenţiei în casa Spitalului, pacienta a fost obligată să mai achite 10.000 de lei pentru „urgentarea operaţiei”.
Din spusele denunţătoarei, medicul chirurg i-ar mai fi cerut încă 3.000 de lei după intervenţia chirurgicală. Femeia s-a adresat la CNA, iar astăzi ofiţerii şi procurorii au documentat transmiterea celei de-a doua tranşe şi au prins medicul în flagrant.
Chirurgul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde este audiat de ofiţerii de urmărire penală. Femeia a predat banii primiţi şi şi-a recunoscut vina.
Pe numele ei a fost iniţiată o urmărire penală. Ea riscă puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă determinată de timp.


