Două mii de lei pentru o legitimație de veteran de război
Președintele unei organizații obștești din capitală este bănuit de oamenii legii că perfecta ilegal legitimații de veteran de război. Ulterior, în baxa acestui document ilegal, persoana respectivă primea îndemnizații de la stat.

Potriviti polițiștilor, bănuitul ar fi reușit să perfecteze și să vândă 18 astfel de legitimații.
Audiat de oamenii legii, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, și-a recunoscut vina. Pentru un astfel de document, acesta primea două mii de lei.
În cadrul percheziţiilor de la domiciliul bărbatului, poliţiştii au depistat şi ridicat mai multe documente care ar demonstra această activitate frauduloasă, printre care: legitimaţii de veterani de război, copii de legitimaţii, copii ale buletinelor de identitate ale clienţilor, fişe personale, cereri cu privire la eliberarea legitimaţiilor etc.
Percheziții au fost efctuate și la domiciliul unui presupus veteran de război, locuitor al orașului Strășeni. De aici oamenii legii au ridicat documente cu privire la eliberarea legitimaţiei, dar și actele de eliberare a unui lot de pământ, atribuit pentru că ar fi participat la războiul de pe Nistru. Investigaţiile au scos la iveală faptul că, în perioada războiului, bărbatul se afla în închisoare.
Bănuitul riscă să fie cercetat penal pentru escrocherie, pentru confecţionarea, deţinerea, vânzare sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false.
Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă până la șapte ani de închisoare.


