Capul unui grup criminal pe mâna poliției: Incerca să vândă 3 kg de marijuana
Oamenii legii au reţinut un bărbat, capul unui grup criminal, care se ocupă de traficul ilicit de droguri, suspectat de comercializarea marijuanei. Acesta a fost încătuşat ieri, în jurul orei 20:00, în timpul comercializării a 3 kg de marijuana.
Suspectul, în vârstă de 31 de ani, locuitor al capitalei, a fost judecat anterior pentru comiterea unor infracţiuni grave: omor, viol, tîlhării, jafuri.
Potrivit MAI, din grup fac parte trei persoane, cu vîrstele cuprinse între 25-31 ani, care comercializează pe teritoriul municipiului Chişinău marijuana.
În cazul comercializării acestor droguri pe piaţa neagră din Republica Moldova, infractorul ar fi obţinut un profit de circa 20.000 de lei.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă privaţiune de liberatate de pînă la 5 ani.
Tot ieri, angajaţii Direcţiei Antidrog, în conlucrare cu angajaţii Comisariatului de poliţie Botanica, au reţinut un bărbat în timpul realizării a 2 gr. de heroină contra sumei 4.400 lei. unui ofiţer sub acoperire. Mai mult, suspectul, de 31 de ani, locuitor al capitalei, se afla în stare de ebrietate narcotică în momentul comercializării heroinei.
La moment, suspectul este cercetat penal şi acesta riscă privaţiune de liberatate de pînă la 5 ani.


