Bărbaţi dubioşi, reținuţi în Capitală. Descoperirea polițiștilor
Oamenii legii au reţinut şi documentat mai mulţi indivizi, suspectaţi de păstrare şi consumul de substanţe narcotice.

Astfel, pe o stradă din sectorul Centru a fost observat un automobil parcat suspect pe marginea drumului, la volanul căruia se afla un taximetrist de 47 de ani. Individul manifesta un comportament neadecvat, fiind suspectat de consumul drogurilor.
Ulterior, în automobilul acestuia a fost depistat un pacheţel din polietilenă ascuns, în care se afla o substanţă vegetală necunoscută. El a fost escortat la Inspectorat pentru audieri.
Iar pe strada Ciuflea au fost stopaţi doi indivizi suspecţi, cu vârstele de 34 şi 27 de ani, asupra cărora s-au depistat, de asemenea, nişte pacheţele cu masă vegetală necunoscută.
Ulterior, fiind patrulate străzile Bucureşti şi Bulgară, a fost reţinut un alt individ de 41 de ani, care s-ar fi aflat sub influenţa stupefiantelor.
Conform legislaţiei penale în vigoare toţi suspecţii reţinuţi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11.000 la 13.000 de lei sau închisoare de până la 2 ani.


