Antrenor de baschet din Capitală, reţinut cu droguri
Un antrenor de baschet la un centru sportiv din sectorul Buiucani al capitalei a ajuns pe mâna oamenilor legii. Bărbatul este suspectat că ar vinde droguri. Mai mult, se bănuieşte că individul chiar ar fi consumator de narcotice.

Acesta chiar ar fi antrenat copii şi ar fi mers în deplasări peste hotare, fiind drogat. Suspectul a fost reţinut în flagrant de ofiţerii de la Antidrog în timp ce încerca să comercializeze o substanţă care, potrivit anchetatorilor, ar face parte din grupul celor interzise şi ar putea fi catalogată drept narcotic.
În timpul percheziţiilor, la el s-a găsit o seringă, dar şi un pacheţel în care se presupune că ar fi heroină. Individul a fost în atenţia poliţiştilor mai mult de un an și a vândut narcotice agenţilor sub acoperire în repetate rânduri.
Nici nu este la prima abatere de la lege, fiind vizat în câteva dosare pentru infracţiuni similare. Pe marginea acestui caz a fost pornit un dosar penal, iar dacă i se va demonstra vinovăţia, el riscă să ajungă după gratii.


