theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Июня 2012, 16:34
585
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Voronin atacă PD: E o cooperativă unde sînt bani şi interese – nu e partid!

Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), a atacat dur Partidul Democrat (PD), în cadrul emisiunii „Liţom k reghionu” de la post tv gagauz GRT. Potrivit spuselor sale, PD nu e partid, ci o cooperativă unde sînt bani şi interese.

Voronin s-a arătat mirat de declaraţiile liderilor acestei formaţiuni precum că PD este gata să treacă în opoziţie
Voronin s-a arătat mirat de declaraţiile liderilor acestei formaţiuni precum că PD este gata să treacă în opoziţie

După cum relatează TRIBUNA, el le-a recomandat liderilor acestei formaţiuni să nu lupte doar pentru interesele lor, ci pentru interesele ţării.

Vladimir Voronin s-a arătat mirat de declaraţiile liderilor acestei formaţiuni precum că PD este gata să treacă în opoziţie. „Să dea Domnul să fie aşa! Noi am susţine o astfel de răsturnare de situaţie”, a declarat liderul comuniştilor.

Totodată, el a spus că nu crede în sinceritatea unor astfel de declaraţii şi a menţionat că, cel mai probabil, unii membri ai AIE încearcă să-i sperie pe alţii cu PCRM. „Au făcut din noi o sperietură, dar noi nu avem de gînd să facem nimic cu nimeni din AIE”, a precizat Vladimir Voronin.

El a declarat că AIE este în opoziţie de trei ani şi a menţionat că este vorba de opoziţie în raport cu poporul, cu statalitatea, cu suveranitatea Republicii Moldova etc.

Vladimir Voronin a reconfirmat poziţia PCRM precum că actualul Parlament este nelegitim, la fel ca şi Preşedintele ţării., El s-a arătat convins că PCRM va reuşi să obţină dizolvarea Legislativului, operînd cu mijloacele legale pe care le are la dispoziţie.

Vorbind de plecarea grupului Mişin din PCRM, Vladimir Voronin a preferat să-şi argumenteze spusele prin proverbe atît populare, cît şi japoneze. „Dacă la altul pleacă soţia, încă nu se ştie cui i-a mers”; „Mai mulţi iubesc să stea la soare cînd el răsare, nu cînd apune” – au fost două dintre proverbele citate de liderul PCRM.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована