TOP-10 politicieni „incomozi” guvernării
Tot timpul politicienii de opoziţie provoacă mari dureri de cap guvernării, indiferent cine reprezintă la un moment dat puterea şi cine opoziţia.

Nici Republica Moldova nu este o excepţie în acest sens. Pornind de la situaţia politică actuală, TRIBUNA a realizat un clasament convenţional al politicienilor de opoziţie care provoacă cele mai mari dureri de cap guvernării. Acest clasament reprezintă strict opinia membrilor redacţiei noastre.
1) Sergiu Mocanu, Preşedintele Mişcării Populare Antimafie (MPA)
Liderul Mişcării Antimafie este cel mai activ politician de opoziţie. El organizează permanent conferinţe de presă sau alte acţiuni publice în cadrul cărora vine cu declaraţii şi acuzaţii în adresa puterii. Iar una din acţiunile sale (cazul „Pădurea Domnească”) s-a finalizat cu demiterea Guvernului şi a unor oficiali din afara Executivului. Chiar dacă puterea nu prea comentează acţiunile lui Sergiu Mocanu, se vede cu ochiul liber că acestea deranjează la modul serios.
2) Vladimir Voronin, Preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM)
Vladimir Voronin este din oficiu unul dintre cei mai incomozi politicieni pentru actuala guvernare, deoarece conduce cel mai mare partid de opoziţie. De comportamentul acestui partid, depinde şi atmosfera de lucru din Parlament, dar şi stabilitatea în ţară. În ultimi ani, comunişti au organizat mai multe acţiuni de protest, iar unele dintre ele (cum ar fi, spre exemplu, acţiunea de nesupunere civică sau protestele de la începutul anului 2012) au ţinut în stare de şah guvernarea luni întregi. Vladimir Voronin şi partidul său sînt creditaţi cu şanse reale de a prelua puterea în Moldova, de aceea puterea îi tratează corespunzător.
3) Vitalia Pavlicenco, Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL)
Chiar dacă conduce un partid creditat de cunoscători cu şanse modeste în alegeri, Vitalia Pavlicenco se pricepe de minune la organizarea unor acţiuni publice şi la declaraţii care dau bătăi de cap puterii. Cît face doar implicarea sa în acţiunile cu caracter stradal catalogate de unii drept „unioniste”! În plus, ea este un bloger şi un utilizator activ al reţelelor de socializare, ceea ce o face extrem de vizibilă în spaţiul public.
4) Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal (PL)
Supărat pe foştii colegi de guvernare pentru modul în care a fost înlăturat de la putere în primăvara anului curent, Mihai Ghimpu nu scapă nici o ocazie pentru a-i critica. Desele sale sesizări la Curtea Constituţională, conferinţele de presă, participările la diferite emisiuni televizate generează puternice curente de opinie antiguvernare. Mulţi spun că Mihai Ghimpu nu-şi putea valorifica adevăratul potenţial şi adevăratele capacităţi fiind la guvernare şi că acum el s-a regăsit şi se revanşează din plin pentru ultimii ani.
5) Igor Dodon, Preşedintele Partidului Socialiştilor (PSRM)
După despărţirea de comunişti, Igor Dodon avea nevoie de o nişă electorală nouă şi a găsit-o – critica vectorului integrării europene ales de putere. El nu scapă nici o ocazie pentru a demonstra că integrarea europeană nu este cea mai bună opţiune pentru Republica Moldova şi că integrarea euro-asiatică oferă mult mai multe perspective. Activismul lui Igor Dodon îndreptat împotriva guvernării mai este alimentat şi de faptul că asupra sa planează unele suspiciuni că ar fi responsabil de acţiunile la care se dedă puterea. Aceasta pentru că în 2012 el şi colegii săi au votat pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al ţării, oferind astfel posibilitate guvernării pro-europene a Republicii Moldova să se menţină la putere.
6) Mihai Godea, Preşedintele Partidului „Acţiunea Democratică” (PAD)
Unul din arhitecţii primei şi a celei de-a doua coaliţii de guvernare democratice din Republica Moldova, acum a devenit unul dintre cei mai activi critici ai acesteia. După plecarea din PLDM în primăvara anului 2011, Mihai Godea şi-a creat propriul partid politic, care s-a postat în opoziţie dură faţă de foştii săi colegi. Acum, el nu scapă nici o ocazie pentru a demonstra că actuala putere acţionează în detrimentul intereselor cetăţenilor. În ce măsură critica sa, dar şi soluţiile de alternativă pe care le propune, ajung la urechile alegătorilor, va arăta următoarea campanie electorală.
7) Artur Reşetnicov, deputat PCRM
Artur Reşetnicov este unul din cei mai activi deputaţi comunişti. El poate fi văzut permanent la microfoane în Parlament făcînd declaraţii incomode puterii, după cum poate fi văzut şi la frecventele proteste organizate de formaţiunea pe care o reprezintă. Artur Reşetnicov, spre deosebire de mulţi dintre colegii săi, tot timpul îşi argumentează temeinic poziţia şi aceasta-l face extrem de incomod pentru putere. Or, ce poate fi mai periculos decît un oponent care operează cu argumente convingătoare!
8 ) Valeriu Munteanu, deputat PL
O mare parte din energia pe care anterior o îndrepta spre promovarea diferitor proiecte de legi şi acţiuni importante ale guvernării, acum, după trecerea în opoziţie, Valeriu Munteanu o îndreaptă spre critica puterii. Avînd o bună pregătire juridică şi politică, deseori el reuşeşte să-şi atingă scopul propus şi anume de a demonstra întregii societăţi că acţiunile puterii sînt incorecte.
9) Nina Ştanski, așa-numitul ministru de externe al autoproclamatei rmn
„Ministrul” de externe al Transnistriei se pare că şi-a făcut un hobby din declaraţiile cu caracter provocator în adresa oficialilor de la Chişinău. Ea nu scapă nici o ocazie în acest sens – fie că face declaraţii pentru presa din regiunea transnistreană, fie că acordă interviuri presei străine, fie că vine cu replici acide în adresa oficialilor de la Chişinău chiar în timpul negocierilor oficiale la care participă şi aceştia. Este greu de spus dacă ea face acest lucru intenţionat sau aşa e felul ei de a fi, însă cert e că acţiunile ei de multe ori au determinat puterea de la Chişinău să facă anumiţi paşi.
10) Ion Sturza, ex-Prim-ministru al Republicii Moldova
Fostul Prim-ministru este o prezenţă frecventă în mass-media autohtonă, iar mesajele sale publice reprezintă, în proporţie de minimum 90%, critici în adresa guvernării. Chiar dacă puterea niciodată nu a reacţionat la ieşirile fostului Premier, judecînd după rezonanţa provocată în societate, este clar că acestea deranjează. Cu atît mai mult că ex-Premierul nu exclude că ar putea reveni în politică, ceea ce, la sigur, îi determină pe unii politicieni aflaţi la guvernare să-i urmărească mişcările cu mare atenţie.


