theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Февраля 2014, 11:02
754
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tkaciuk pune la cale o nouă trădare a lui Putin

Una din două: ori conducerea PCRM zăpăceşte moldovenii cu practici spiritiste, ori Voronin şi Tkaciuk au ajuns să aibă vederi contrare asupra vectorului politicii externe a Moldovei…

Una din două: ori conducerea PCRM zăpăceşte moldovenii cu practici spiritiste, ori Voronin şi Tkaciuk au ajuns să aibă vederi contrare asupra vectorului politicii externe a Moldovei…
Una din două: ori conducerea PCRM zăpăceşte moldovenii cu practici spiritiste, ori Voronin şi Tkaciuk au ajuns să aibă vederi contrare asupra vectorului politicii externe a Moldovei…

Într-un interviu televizat de vineri Voronin a dat limpede de înţeles, că rămîne credincios UE.  Ca să nu respingă alegătorii proruşi, a specificat, speculînd o diferenţă de redacţie în statutul şi programul PCRM, că, deși se pronunță  pentru modernizarea europeană, el se opune integrării europene.

Vladimir Nicolaevici a rugat autorul interviului, un vechi amic, să nu stăruie asupra  „greşelii” şi a promis că se va ajunge la o uniformizare de termeni în documentele de partid la conferinţa de partid din octombrie curent. Numai că nu e prea clar cu ce se va alege forul respectiv în rezultatul uniformizării : cu „integrare” (cum e în statut) ori, totuşi, cu „modernizare” (cum e în program)? Sau rămîne cum a fost: mistificare.

Conferinţa, care a fost amînată în cîteva rînduri,  va avea loc cu o lună şi jumătate înainte de ziua alegerilor parlamentare. Către acea dată comuniştii vor şti, bineînţeles, mai bine, încotro să cheme electoratul, spre Occident, ori spre Răsărit. Chit că pînă la vremea hotărîtă s-ar putea să se rezolve şi chestiunea privind mai marele peste PCRM: că va fi Voronin, că va fi Tkaciuk?

Poate că, foștii mei tovarăși de partid şi-au distribuit sectoarele pentru munca de agitaţie, Mark avînd grijă de punctele atractive ale Uniunii Vamale, iar Vladimir Nicolaevici – de cele ale Uniunii Europene? Ar fi agramat din punct de vedere politic şi pe de-a dreptul cinic faţă de cetăţeni să se recurgă la o asemenea stratagemă… Am fi bucuroși s-o excludem din calcul, numai că maşina de propagandă a PCRM admite matrapazlîcuri și mai și…

Voronin nu e la prima trădare față de Putin. Dar acum  mai e ceva la mijloc. Recentele evenimente din Kiev îl obligă să calculeze cu multă grijă propriul viitor, legat de destinul ţării. Căderea  lui Ianukovici şi  tribunalul, pe care dictatorul ucrainean nu are cum să-l mai evite, aruncă o lumină nouă asupra revoluției chişinăuiene de acum cinci ani. Dacă liderul PCRM ar fi urmat atunci sfaturile colegilor cu vederi mai radicale, dacă ar fi făcut un singur pas greşit,  în PMAN s-ar fi produs o explozie de revoltă pe măsura Euromaidanului, iar Voronin ar fi fost nevoit să dea explicaţii la Curtea de la Haga.

Oare după declarațiile lui Voronin de vineri  își va mai asuma gruparea Tkaciuk, care dă acum lupta pentru preluarea puterii în partid, atitudinea sa profund dușmănoasă față de Bruxelles? Pînă la evadarea lui Ianukovici Mark și tovarășii săi acuzau UE de faptul că ar fi dat foc Kievului. Mark a predat anatemei pe Build, Ashton și Fule, concluzionînd, că opțiunea europeană înseamnă război, și nicidecum democrație, cu atît mai mult nu înseamnă libertate. Și încă o întrebare, la care lumea așteaptă răspuns cu multă curiozitate: va mai reveni oare Mark Tkaciuk, așa cum a promis, la ideea realizării în Chișinău a unei revoluții comuniste de catifea.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована