Mark Tkaciuk, declaraţii acide la adresa Republicii Moldova
În ultimii cinci ani, în Republica Moldova, are loc un proces invers decât cel din Ucraina, în ceea ce ține de integrarea europeană. Valorile europene degradează rapid, iar raitingul acestora scade. Declarațiile au fost făcute de fostul deputat și membru al Partidului Comuniștilor Mark Tkaciuk, în cadrul unui interviu pentru postul de radio "Komsomolskaia Pravda" din Rusia.

"A crescut numărul persoanelor care sunt în favoarea Uniunii Vamale și integrării eurasiatice", a declarat Mark Taciuk.
"În anul 2009, s-au întâmplat câteva lucruri în Republica Moldova. În primul rând, și cel mai important, în Moldova a avut loc un fel de Maidan. Opoziția, nemulțumită de rezultatele alegerilor, a acuzat partidul de la guvernare de falsificarea alegerilor, lucru ce nu a fost demonstrat nici până în ziua de azi. Opoziția a scos oamenii în stradă și a organizat un adevărat haos în centrul Moldovei. A fost arsă clădirea Parlamentului, parțial, a avut de suferit și clădirea administrației prezidențiale. Noi atunci nu am apelat la forță", a precizat fostul deputat.
Potrivit acestuia, a doua zi nu au mai avut loc niciun fel de demonstrații, iar opoziția "s-a discreditat în acest mod și s-a dat la o parte".
"Imediat ce dreapta a ajuns la guvernare au scos manualul standardizat european "Istoria Universală" și l-au înlocuit din nou cu "Istoria Românilor"", a afirmat Tkaciuk.
De asemenea fostul deputat a precizat că drumul pe care merge Republica Moldova nu este spre Europa. "Niciun fel de alegere europeană, care va culmina cu aderarea Moldovei la UE, în următorii 20-25 de ani, nu este posibilă. Există o singură cale - prin eliminarea statalității și transformarea teritoriul Republicii Moldova în România, cum a fost între 1918 și 1940. Acest proces, din păcate, se întâmplă acum", a declarat Mark Tkaciuk.
Mai mult, fostul deputat comunist susține că Republica Moldova se tranformă într-un teren de golf, lipsit de populație, iar anumite sate moldovenești vor deveni un fel de rezervații, unde vor fi aduși turiști străini cărora le vor spune că "aceștia sunt moldovenii, ei vorbesc în limba grupului romanic de est, pe lângă aceasta, ei înțeleg foarte bine limba rusă, împletesc coșuri și cântă. De asemenea, cândva știau să facă vinuri". "Iată spre asta mergem noi astăzi. Și asta se întâmplă în țară. Din păcate, scenariul pozitiv nu funcționează. Astăzi Partidul Comuniștilor este parte a guvernării proeuropene. Ei se numesc opoziție constructivă, însă au votat guvernul, au votat pentru organele de conducere. Acum vor primi o parte din funcții", a precizat Tkaciuk.
Totodată, fostul deputat a afirmat că acum fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor reprezintă doar 20 de deputați, iar la alegerile din noiembrie, în comparație cu luna mai a anului trecut, au pierdut aproape 50% din susținători, minus 400 de mii de alegători, ceea ce este "o catastrofă".
Mark Tkaciuk a declarat că oligarhii din Republica Moldova sunt niște "ticăloși", care fac propagandă valorilor europene, instrumentelor europene, folosite de Bruxelles în Modlova. "Acești oameni, rezolvă problemele, în rpimul rând, geopolitic", a conchis fostul deputat.


