Șevciuk spune că urmărește atent „procesele unioniste” din Republica Moldova
“Determinarea statutului juridic al Republicii Moldova este problema cetăţenilor acestei ţări. Anume ei își aleg priorităţile politice care le par mai atractive. Suntem cu ochii pe aceste procese, însă posibil dintr-o parte nu putem observa totul”.

Despre aceasta vorbește liderul regiunii transnistrene, Evghenii Șevciuk, în cadrul unui interviu, făcând trimitere la relațiile bune dintre Moldova și România. Mai mult, acesta este de părere că în prezent, între cele două state au loc procese de integrare.
“Potrivit evaluărilor din exterior, procesele de integrare ale acestor ţări (n.r. – Republica Moldova și România) nu se opresc, ba din contra, tot mai mulţi moldoveni obțin cetăţenia română. Având cetăţenia unei alte ţări, oamenii legal pot şi vor influenţa procesul politic prin diferite metode, de la modul în care votează până la înaintarea cerințelor față de Guvern şi şeful statului. România şi Republica Moldova pun în aplicare multe activităţi comune”, a declarat Șevciuk.
Sursa menționează că Republica Moldova are propriul vector de dezvoltare, dar că e diferit de cel al regiunii transnistrene. “Oricum, ne-am dori să construim un sistem de relaţii bazate pe încredere, care va permite oamenilor de pe ambele maluri să călătorească liber, iar agenților economici să desfăşoare activităţi economice comune”, a mai spus liderul de la Tiraspol.
UNIMEDIA amintește că Evghenii Șevciuk a fost ales lider al regiunii transnistrene în urma așa ziselor alegeri prezidențiale din decembrie 2011.


