Codreanu: Nu putem să ne păcălim că R. Moldova are şansa de a se integra în UE autonom
Nu mai putem să ne păcălim că Republica Moldova ar avea şansa de a se integra în Uniunea Europeană autonom.

Unirea cu România, ce aduce cu sine calea europeană, este singura soluţie realistă pentru a le oferi o viaţă mai bună concetăţenilor noştri, susţine deputatul român din partea Partidului "Mişcarea Populară", Constantin Codreanu.
Serviciul de presă al deputatului a comunicat pentru Infotag că declaraţia a fost făcută marţi, în cadrul întrevederii lui, în Palatul Parlamentului din Bucureşti, cu o delegaţie formată din 20 de primari şi consilieri din raionul Căuşeni.
În cadrul întrevederii, parlamentarul a făcut o scurtă trecere în revistă a celor mai importante acţiuni şi victorii obţinute ca reprezentant ales al românilor de pretutindeni, de a convinge guvernul sa aducă modificări si completări legii cetăţeniei române, de a organiza în premieră ateliere legislative cu participarea societăţii civile, suplimentarea bugetului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în anul 2018 şi altele.
"Dorim să completăm acţiunile simbolice, înfrăţirile dintre localităţile din cele două state ale noastre, cu cele pragmatice, proiecte comune în vederea asigurării unei vieţi mai bune pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm", a comunicat deputatul.
Totodată, Constantin Codreanu le-a adresat reprezentanţilor administraţiei publice locale din Republica Moldova îndemnul de a direcţiona orice problemă sau propunere vizând proiectele comune dintre cele două state româneşti la biroul său parlamentar de la Chişinău.
Constantin Codreanu este un deputat român, originar din Moldova, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.


