theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Февраля 2018, 17:07
395
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

PSRM: Scutirea pensionarilor ce activează de plățile sociale

Partidul Socialiştilor propune scutirea pensionarilor ce activează în câmpul muncii de plata impozitelor pentru asigurarea socială şi asigurarea medicală.

PSRM: Scutirea pensionarilor ce activează de plățile sociale
PSRM: Scutirea pensionarilor ce activează de plățile sociale

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a vorbit deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, marţi, la o conferinţă de presă.

Potrivit lui, pensionarii care lucrează în ţară sunt aproximativ 160-180 de mii şi este nedrept ca această categorie de cetăţeni să plătească contribuţiile "fără a obţine nimic în schimb".

Deputatul a spus că în Republica Moldova există peste 700.000 de pensionari şi invalizi, cărora premierul Pavel Filip le-a promis să majoreze pensia cu 40%, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"În practică, majorarea a fost mai mică de 10%. Din acest motiv, propunem ca pensiile să fie indexate de două ori pe an cu 20% până la ajustarea pensiilor la nivelul minim de existenţă (1866 lei în 2017 - "I."). De asemenea, propunem să revenim la vârsta anterioară de pensionare - 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi", a spus el.

Socialistul a mai spus că PSRM a elaborat un proiect de lege privind capitalul matern, care este un instrument complex pentru susţinerea tinerilor.

"Acest instrument şi-a dovedit eficienţa în practica mondială. Datorită capitalului matern, numărul de nou-născuţi în Rusia a crescut. Această problemă este foarte importantă pentru familiile cu mulţi copii, pentru că acum nimeni nu îi ajută, aceste familii sunt lăsate în voia sorţii", a explicat el.

O altă propunere se referă la tinerii specialişti, pentru care socialiştii propun să fie anulată plata impozitului pe venit timp de trei ani pentru a facilita căutarea unui loc de muncă. De asemenea, socialiştii propun să fie instituit un moratoriu la închiderea instituţiilor medicale, să fie majorat numărul serviciilor prestate în baza poliţei medicale.

Deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc, a menţionat că partidul va propune în şedinţa plenară să fie adoptată rata zero la impozitul pe venit pentru persoanele juridice, cu condiţia ca acest venit să fie reînvestit în dezvoltarea producţiei proprii.

"Economia trebuie stimulată prin achiziţii publice. Propunem să acordăm prioritate producătorilor locali. În acelaşi context, pentru a sprijini producătorii locali, propunem să obligăm reţelele comerciale cu amănuntul să ofere 70% din spaţiul de pe rafturi pentru produsele autohtone", a spus el.

Golovatiuc afirmă că cea mai mare problemă pentru businessul din Moldova nu este accesul limitat la finanţare sau împrumuturile costisitoare, ci lipsa pieţelor de vânzare. Pentru a rezolva această problemă, socialiştii vor continua să ia măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiilor comerciale cu ţările Uniunii Economice Eurasiatice.

"În 2017, Moldova a exportat în Rusia volume record de mere - peste 190 mii tone, acest lucru fiind în condiţii de restricţii. Pentru comparaţie, în 2011 această cifră era de 183 mii tone", a spus Golovotiuc.

El a accentuat că partidul intenţionează să introducă stabilirea cotelor impozitului pe venit în trei trepte de 7%, 17% şi 25% în loc de actualele două trepte de 7% şi 18%.

"Această scară de impozitare va reduce povara fiscală pentru cei care au venituri mai mici de minimul de existenţă, precum şi pentru cei care au un venit mediu. În acelaşi timp, cei care au venituri de trei salarii medii vor plăti mai mult", a explicat el.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована