Prima declaraţie a noului şef al Poliţiei Rutiere, Serghei Diaconu!
Serghei Diaconu, noul şef al Poliţiei Rutiere, susţine că vine în noua funcţie cu două viziuni noi: „Zero toleranţă faţă de încălcări” şi „Zero toleranţă faţă de actele de corupţie”.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TRIBUNA, Serghei Diaconu a spus că angajaţii Poliţiei Rutiere vor semna cîte o declaraţie de integritate.
„Astfel, în cazul în care vor fi depistate acte de corupţie, persoana care le-a comis va fi automat eliberată din funcţie, fără a apela la judecată. Însă cei care îşi vor face datoria onest, integru, vor fi susţinuţi, promovaţi. Voi lupta pentru garanţii sociale, mărirea salariului, însă doar în cazul în care angajaţii vor demonstra că merită stima cetăţeanului şi vor sta la straja drepturilor fundamentale şi a siguranţei traficului rutier. În sistem se vor regăsi toţi cei ce ştiu ce înseamnă onoare şi demnitate, vor respecta legea şi principiul egalităţi”, a precizat noul şef al Poliţiei Rutiere.
El a menţionat că, timp de două săptămîni, va face o evaluare a efectivului şi utilajului aflat în dotarea instituţiei.
„Consider că există rezerve pe interior, care, fiind valorificate pe măsură, vor face activitatea Poliţiei Rutiere mult mai eficientă. Îmi propun ca în jumătate de an să fac acele schimbări care să ducă la schimbarea percepţiei populaţiei că Poliţia Rutiere nu este cea care ia mită, ci acea care stă la straja cetăţenilor şi asigură nivelul de confort şi siguranţă a participanţilor la trafic. Îmi doresc ca Poliţia Rutieră să fie una conformă valorilor europene”, a menţionat el.
Serghei Diaconu a precizat că optează pentru reducerea funcţiilor de şef, dar şi pentru transmiterea in teritoriu a maşinilor, care acum sînt utilizate mai mult în scopuri personale decît de serviciu.
De asemenea, şeful Poliţiei Rutiere va cere ca maşinile implicate în activitate să fie în totalitate dotate, iar documentarea cetăţenilor să se facă totdeauna de către doi angajaţi ai poliţiei şi nu doar de unul, cum se practică la moment. O altă cerinţă a noului şef va fi includerea obligatorie a girofarelor atunci cînd maşinile se află în proces de lucru, dar şi elaborarea unei noi metodologii de escortare a persoanelor oficiale. Serghei Diaconu va insista şi asupra eficientizării modului de patrulare, în special pe segmente şi tronsoane cu risc sporit, cum sînt instituţiile de învăţămînt, zonele unde au loc cele mai multe accidente, etc.
Pe termen lung, Serghei Diaconu îşi propune ca Poliţia Rutieră să fie transformată în Poliţie de Patrulare, conform exemplelor relevante din Europa, inclusiv din Georgia.


