Orașul Brașov a semnat Declarația simbolică de Unire
Municipiul Brașov se alătură celor care vor ca Basarabia să revină la patria mamă. Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate pentru semnarea Declaraţiei de Unire.

Iniţiativa i-a aparţinut viceprimarului Costel Mihai, iar ideea a fost îmbrăţişată atât de edilul-şef, Georghe Scripcaru, cât şi de Consiliul Local. Mai mult, unul dintre consilieri a propus ca actul reunirii să primească vot absolut, nu simbolic.
Braşovul este cea de-a treia unitate administrativă românească de la vest de Prut care se pronunţă în favoarea refacerii României Mari. Tonul a fost dat de municipiul Buzău, care săptămâna trecută a votat în unanimitate o declaraţie de unire, scrie deschide.md.
Marţi, Consiliul Judeţean Timiş a ratificat tot cu unanimitate o declaraţie similară. Cu o populaţie de peste 260.000 de locuitori, Braşovul devine astfel localitatea din România cu cel mai mare număr de locuitori care a votat unirea cu Basarabia. Între timp, în Republica Moldova, numărul localităţilor care au adoptat declaraţii de unire cu patria română a ajuns la 122.


