Premierul României, Dacian Cioloş, vine la Chişinău
Prim-ministrul României, Dacian Cioloș, va efectua o vizită în Republica Moldova la finele lunii august sau începutul lunii septembrie, anunță premierul Pavel Filip.

Vizita va avea loc în contextul în care pe 24 august va fi transferată primă tranşă din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova.
Premierul Filip a menționat astăzi că a avut o convorbire informală cu Dacian Cioloș și l-a invitat pe omologul său român să viziteze Chișinăul pe data de 27 august, atunci când Republica Moldova își va marca Ziua Independenței.
„Am trimis o invitație oficială, dar nu sunt sigur că premierul Cioloș va reuși să vină la Chișinău la 27 august. Nu avem o confirmare oficială, dar premierul român va efectua o vizită în Republica Moldova la finele lunii august sau începutul lunii septembrie”, a anunțat Filip.
La 24 august va fi transferată primă tranşă din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, scrie Mediafax.
Acest document a fost semnat la Chişinău, în 7 octombrie 2015, valoarea asistenţei financiare fiind de 60 de milioane de euro. România a condiţionat acordarea sprijinului financiar de măsurile concrete de reformă care vor fi luate de guvernul de la Chişinău şi a transmis autorităţilor moldovene o listă de măsuri la care trebuie să procedeze.
Cu această ocazie, la Chișinău ar urma să sosească și premierul României, Dacian Cioloș, care, potrivit presei române, se va afla în Republica Moldova tot la sfârșitul lunii august.
Deocamdată Guvernul României nu a informat oficial despre faptul că prima tranșă din împrumutul de 150 de milioane de euro va fi acordată anume atunci.