Nu toți deputații vor vota pentru retragerea imunității
Analistul politic Bogdan Țîrdea consideră că Partidul Democrat din Moldova ar putea fi împotriva iniţiativei liberal-democraţilor de lipsire a deputaţilor de imunitate parlamentară. Asta deoarece doi deputați din partid sînt cercetați penal peste hotare.

Solicitat de NOI.md, Bogdan Țîrdea a spus că nu crede că proiectul propus de Partidul Liberal Democrat privind ridicarea imunității deputaților ar fi îndreptat împotriva cuiva. Totuși, analistul a amintit că, în 2010, cînd PLDM a mai venit cu o inițiativa similară, aceasta s-a bucurat doar de susținerea parțială a PL, dar nu şi a Partidului Democrat. Analistul crede că la fel va fi și de această dată.
“PD nu este cointeresat și asta este evident. Doar se știe că deputatul democrat Valeriu Guma a fost condamnat la cîțiva ani de închisoare în România. În același timp, deputatul Plahotniuc a fost vizat în cercetările penale din Cipru și Marea Britanie. MAEIE însă îi asigură acoperire, afirmînd că are imunitate Parlamentară”, a spus Țîrdea.
Analistul a menționat că inițiativa PLDM ar putea limita dreptul la exprimare a deputaților. Asta deoarece, la fiecare declarație, Procuratura Generală va trebui să se autosesizeze. Analistul a menționat că inițiativa trebuie discutată, să fie acumulată și poziția civică, pentru ca, într-un final, să fie luată o decizie. „Unii deputații profită de trecutul dubios, afacerile murdare, iar acest lucru creează o imagine proastă Republicii Moldova”, a subliniat Tîrdea.
Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a elaborat un proiect de lege cu privire la lipsirea deputaților de imunitate și solicită susținere din partea colegilor din Alianța pentru Integrare Europeană și opoziție.


