Moldova în lista țărilor cu cota înaltă a remitențelor din volumul total al PIB
Moldova iarăși este în lista țărilor cu cota înaltă a remitențelor din volumul total al PIB. Pentru Moldova acest indice este de 23%, atestă datele Băncii Mondiale cu privire la cosecințele crizei din anii 2008-2009.

Moldova este urmată de Tadjikistan (31%), Kârgâzstan (21%). În aceiași listă au intrat Lesotho (29%) și Samoa (23%).
Concluziile de bază ale acestui studiu atestă că numărul lucrătorilor-migranți și volumul remitenților, expediate rudelor în condițiile de criză, practic nu s-au redus ”în pofida înrăutățirii perspectivelor de angajare și ritorica antimigrație din unele țări”. Potrivit specialiștilor BM, prezența migranților este benefică pentru aceste țări, deoarece ”oaspeții lucrează, de obicei, pentru un salariu mai mic, au mai puține facilități și contează foarte puțin pe suportul statului”, menționează ITAR-TASS.
Totodată, remitențele susțin economia țărilor, de unde vin emigranții ”în perioada, când volumul ajutorului străin nu se schimbă, iar investițile străine directe se reduc brusc”, specifică vice-președintele BM pentru lupta cu sărăcia, Otaviano Kanuto.
Potrivit experților, la moment, în lume sunt în jur de 215 mln de migranți internaționali, care vor transfera către țările lor în jur de 399 mlrd dolari. Anul trecut această sumă a constituit ăn jur de 372 mlrd dolari. În perioada de criză suma transferurilor s-a micșorat o singură dată, în 2009, și doar cu 5,2%, iar în ceilalți ani acest indice a fost în creștere.
India este țara în care s-au transferat cea mai mare sumă a remitențelor, în jur de 64 dolari în 2011, urmată de China (62 mlrd dolari), Mexica (24 mlrd dolari), Filippine (23 mlrd dolari) și Egipt (14 mlrd dolari). Lider la capitolul procentul remitenților în PIB este Tadjikistan (31%), Lesotho (29%), Moldova (23%) și Somao (23%), Kârgâzstan (21%).
Cât privește țările-surse a remitențelor, primele cinci sunt SUA, Arabia Saudită, Rusia, Elveția și Spania.


