Ministrul Apărării a scris o cerere de demisie
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, a dezvăluit că a scris o cerere de demisie și chiar își făcuse bagajele de plecare. Și asta pentru că liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, s-a supărat că nu i-a fost conferită o medalie cu prilejul celor 20 de ani de la fondarea Armatei Naționale.

„Neînțelegerile dintre mine și Mihai Ghimpu au apărut în toamna lui 2011, după ce am organizat pe Bulevardul Ștefan cel Mare o paradă militară cu prilejul a 20 de ani de la fondarea Armatei Naționale. Dumnealui s-a supărat că mi-aș fi luat „toți laurii” pentru organizarea acestui eveniment. Totuși, motivul cel mai important al supărării lui se datorează faptului că le-am conferit președintelui interimar, Marian Lupu și premierului Vlad Filat, iar dânsului nu, o medalia comemorativă cu acest prilej”, a dezvăluit Marinuță motivul rupturii, în cadrul unei emisiuni.
Imediat după acest incident Mihai Ghimpu, care l-a făcut general pe Marinuță, a cerut demisia ministrului său. „Domnul Ghimpu mi-a spus să scriu cerere de demisie. M-am conformat și chiar am prezentat-o domnului Marian Lupu. Am fost gata, gata, să plec, dar și-a trimis soli și m-a făcut să renunț la idee”, a mai spus ministrul Marinuță.
Vitalie Marinuță spune că acum nu va asculta de îndemnurile fostului șef de partid, deoarece timpul său în politica mare a expirat.


