Mihai Ghimpu vrea demisia lui Veaceslav Ioniţă
Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL), i-a cerut astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului, Speakerului Marian Lupu să facă uz de prevederile Regulamentului Legislativului şi să iniţieze demiterea Preşedintelui Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă.

După cum relatează TRIBUNA, Mihai Ghimpu a amintit că problema este una veche şi a precizat că ţine de acuzaţiile care au răsunat anterior de falsificare a unor modificări ale legislaţiei ce se referă la activitatea cazinourilor, în rezultat fiind prejudiciat bugetul de stat.
„Să vină în Parlament Procurorul General, fie chiar şi interimar, şi să spună de ce nu se mişcă dosarul cu cazinourile. Să spună cine e hoţul!”, a declarat liderul PL.
El susţine că anume Veaceslav Ioniţă este acel care se face vinovat de prejudicierea bugetului de stat şi a sugerat că acesta chiar ar juca în cazinouri.
Speakerul Marian Lupu a spus că nu poate pune acum problema per ordinea de zi, deoarece procedura este una puţin altfel. Totodată, el nu a spus clar dacă va iniţia această procedură sau nu.


