Liberalii moldoveni: Am votat legea anti-discriminare, acum vrem regim liberalizat de vize!
Partidul Liberal cere Uniunii Europene trecerea la a doua fază a planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Cel puţin aşa rezultă din discursul deputatei Corina Fusu, rostit la Reuniunea Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, de la Bruxelles.

„Pe data de 25 mai au fost votate în Parlamentul Republicii Moldova ultimele două legi restante: Legea cu privire la reorganizarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Legea cu privire la asigurarea egalităţii.Aceste două probleme politice spinoase au fost citate ca fiind piedicile cu adevărat importante pentru a trece în faza a doua a Planului de Acțiuni. Credem că cele două probleme au suferit dificultăți contrare în modul în care au fost tratate de autorități și de publicul larg: s-a vorbit prea mult despre anti-discriminare și prea puțin despre anti-corupție”, spune Fusu.
Totodată, deputatul liberal a criticat opoziţia comunistă pentru poziţia adoptată pe marginea legii anti-discriminare. „Opoziția comunistă a găsit un prilej de a ataca AIE, uitând că primul proiect de lege anti-discriminare a fost propus de un guvernul PCRM în 2006. Tot un calcul politic a fost concentrarea dezbaterii pe tema homosexualității, doar unul dintre multele aspecte la care se referă legislația cerută de UE. Opoziția a profitat de faptul că publicul larg este în mod covârșitor ostil persoanelor de orientare sexuală minoritară”, spune Fusu.
„Nu e o coincidență că oraşele care au adoptat rezoluții împotriva homosexualității (care nu au nici un efect practic) sunt dominate de PCRM, aşa cum nu e o coincidență că figuri religioase, precum episcopul Marchel de Bălți și Fălești (care aparține de Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse), care au agitat spiritele împotriva legii sau că un canal TV precum NIT care prezintă foarte părtinitor subiectul fac parte din rețeaua de instituții și organizații apropiate PCRM”, a mai declarat aceasta.


