theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Августа 2016, 15:59
641
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Iurie Leancă cere amânarea aplicării unei legi

Preşedintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, insistă pe amînarea aplicării legii privind finanțarea partidelor politice din bugetul de stat.

Iurie Leancă, insistă pe amînarea aplicării legii privind finanțarea partidelor politice din bugetul de stat.
Iurie Leancă, insistă pe amînarea aplicării legii privind finanțarea partidelor politice din bugetul de stat.

Politicianul susține că situația economică dificilă din țară nu-i permite să subvenționeze partidele politice începînd cu anul curent.

„În octombrie 2015, deputații PPEM au înaintat o inițiativă legislativă privind amînarea aplicării legii privind finanțarea partidelor politice, care la acel moment, din păcate, nu a fost susținută de către majoritatea colegilor din Parlament. Sînt convins că și astăzi această inițiativă este de actualitate. Insist în continuare ca finanțarea partidelor politice în anul 2016 din bugetul de stat să fie amînată”, a scris Leancă într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Acesta mai precizează că lipsa unui mecanism eficient și transparent de verificare ridică mari semne de întrebare referitoare la moralitatea utilizării banilor publici pentru finanțarea partidelor.

Recent, Comisia Electorală Centrală a stabilit modul de finanţare a partidelor politice din bugetul de stat, în funcţie de performanţele obţinute la alegerile parlamentare din 2014 şi cele locale din 2015.

În scopul finanțării partidelor politice din bugetul de stat, în acest an au fost alocați aproape 39,8 milioane de lei, iar subvențiile de la bugetul de stat vor fi transferate în conturile partidelor începînd cu luna curentă.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована