Înainte de vacanţă, deputații vor primi 30.000 de lei
Parlamentarii merg în vacanţă şi nu cu buzunarele goale. Fiecare ales al poporului va primi câte o indemnizaţie de concediu de peste 30 de mii de lei, echivalentul a nouă salarii medii pe economie.

Şefa Direcţiei comunicare şi relaţii publice a Parlamentului, Svetlana Ursu, a declarat pentru Publika TV, că fiecare parlamentar va avea parte, în acest an, de o indemnizaţie de concediu cuprinsă între 30 şi 32 de mii de lei. Această sumă include salariul de bază, sporuri şi un ajutor material pentru tratament.
Deputaţii spun că aceşti bani sunt bineveniţi în prag de vacanţă.
"Toate aceste concediale vor fi investite în concediu. De aceea şi se numesc concediale. Nu am datorii de achitat. Este un avanataj nu doar din punct de vedere financiar, dar şi psihologic", a declarat deputatul PD, Marian Lupu.
"Am să astup foarte multe găuri. Pentru mine aceşti bani vor fi foarte utili, pentru că mai am trei băieţi, trei copii mari, dar întotdeauna au nevoie de ajutor", a declarat deputatul PL, Corina Fusu.
"Am să cumpăr cărţi de lectură pentru vară şi în domeniul juridic", a spusdeputatul PL, Oleg Bodrug.
Anul trecut, aleşii au primit înainte de concediu o indemnizaţie de până la 29 de mii de lei. Conform legii, parlamentarii beneficiază de 36 de zile de concediu pe an. În prezent, un deputat este remunerat cu peste nouă mii de lei lunar. Asta după ce parlamentarii şi-au majorat salariile cu 35 la sută, în martie.


