theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Января 2013, 09:23
502
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filat, ferm pe poziție: „Vom avea demisia procurorului general”

”Inițiativa comuniștilor cu privire la demiterea lui Zubco și Plahotniuc, pe care au înaintat-o în Parlament, nu are suport legal. Aceasta este o acțiune politică de pe urma căreia se dorește obținerea dividendelor”. Declarația aparține prim-ministru Vlad Filat și a fost făcută azi după ședința Guvernului.

Filat susține că există o procedură legală, care stabilește în ce condiții poate fi demis un vicepreședinte de Parlament sau procurorul general.
Filat susține că există o procedură legală, care stabilește în ce condiții poate fi demis un vicepreședinte de Parlament sau procurorul general.

Filat susține că există o procedură legală, care stabilește în ce condiții poate fi demis un vicepreședinte de Parlament sau procurorul general.

„Îmi mențin poziția - acest caz nu trebuie să fie politizat. Deciziile care sunt luate trebuie să fie legale. Demersul comuniștilor este o acțiune cu caracter strict politic, pe cînd pe noi ne interesează claritate în acest caz, inclusiv sancțiunile, dar prin procedură legală”, a declarat premierul.
Totodată, el s-a arătat convins că procurorul general Valeriu Zubco va fi demis, astfel că nu va mai fi nevoie de inițiativa comuniștilor.

„Eu cred că vom avea această demisie a procurorului general. În rezultat, nu va mai trebui să se execute foarte multe exerciții politice care au scop de a atrage dividende”, a adăugat Filat.

Totodată, premierul a dat asigurări că, săptămîna viitoare, în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului va fi constituită comisia parlamentară pentru a investiga modul în care instituțiile și funcționarii acestora au respectat legea în cazul de la Pădurea Domnească. ”Noi vom asigura în condiții legale o sesiune extraordinară. Contez pe președintele Parlamentului că va convoca această sesiune”, a spus Filat.

De asemenea el a specificat că dacă nu va fi convocată această şedinţă, Partidul Liberal Democrat din Moldova va utiliza reglementările ce vizează convocarea unei sesiuni extraordinare prin solicitarea a 34 de deputați. De specificat că PLDM are în Parlament 31 de deputați.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована