theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Декабря 2017, 11:52
223
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Discuții contradictorii în Parlament pe tema unirii: Ghimpu vs. Voronin, Lupu și Novac

Membrii Partidului Liberal au cerut astăzi să fie examinat în Legislativ ca Proiectul de Lege prin care se cere ca anul 2018 să fie declarat „Anul Unirii”.

Discuții în Parlament pe tema unirii. Ce spun deputații
Discuții în Parlament pe tema unirii. Ce spun deputații

„Cer ca Parlamentul să declare 2018 anul unirii, dar ca să nu suparăm PDM-ul, îl rog pe Marian Lupu să spună ce vrea Partidul Democrat fata de acest proiect. Dacă vreți să faceți parte, bine, dacă nu ne adresăm la Guvern să declare anul unirii la București. Am auzit că dvs. la București ați spus că nu aveți nimic împotrivă să facem acțiuni comune, știm că va temeți de unire, dar de ce va temeți de aceea nu scăpați, ar fi mare rușine ca cei care am fost pentru aceasta unire să stăm deoparte”, a declarat Mihai Ghimpu, potrivit Unimedia

În replică, Marian Lupu a venit cu un aforism. „Mi-a plăcut o frază. Istoria nu trebuie sa fie transformată în politică.  Poziția PD-ului statul RM nu este un proiect temporar, statalitatea, independența sunt lucruri sfinte, noi vom contribui la consolidarea statalității noastre. Este o poziție subliniată de multe ori de colegii noștri de la Bruxelles. Proiectul unirii este o iluzie, vorbiți, promovați, faceți capital politic, noi reieși din realitate”, a menționat Lupu.

De asemenea și fostul președinte al Moldovei, Vladimir Voronin s-a dat cu părerea. „Tot ce sa petrecut în 27 de ani, în situația în care a ajuns RM este rezultatul unei instabilități politice, o parte o trage tot timpul în trecut. Politicienii care au ocupat și ocupă diferite posturi, nu se uita înainte, dar prin parți, uneori chiar înapoi,. Trebuie să ne clarificam o dată și odată cu cei care vor să distrugă țara. Băieți nu pierdeți timpul sunteți acceptați acolo în România, nu va uitai înapoi. Nu ne duceți în eroare, noi vă ajutam, dacă ceva. Stricați generația tânără, aduceți această otravă”.

În același timp, socialistul Grigore Novac afirmă că nu este clar cu cine propune această unire. „Să luam exemplu din statul vecin cum se procedează cu cei care sunt împotriva statalității. Dacă vom lua exemplu, vom avea un viitor luminos pentru RM. Nu o dată am discutat la tema asta, unii colegi din lipsă de idei propun aceleași idei, propuneri care să distrugă RM. Sper ca noul candidat va pune în aplicare legislația, să pună la punct curentele care nu-și au loc în RM”, a subliniat Bolea.

Precizăm că la ședința Parlamentului de săptămâna trecută, fracțiunea Partidului Liberal a propus un proiect de lege ca anul 2018 să fie declarat anul „Unirii”.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована