theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Октября 2012, 13:40
529
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Demersul comuniştilor privind interzicerea secerii şi ciocanului este admisibil

Curtea Constituţională a reacţionat la comunicatul difuzat luni, 22 octombrie, de fracţiunea parlamentară a PCRM, în care se cere urgentarea examinării sesizării cu privire la constituţionalitatea legii cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste.

Publicăm integral comunicatul Curţii Constituţionale
Publicăm integral comunicatul Curţii Constituţionale

Într-un comunicat publicat de site-ul Curţii se spune că demersul comuniştilor privind neconstituţionalitatea normei adoptate de Parlament pe 12 iulie este ADMISIBIL şi va fi examinat, după consultarea prealabilă a Comisiei Europene pentru Democrație.

Publicăm integral comunicatul Curţii Constituţionale:

„În legătură cu comunicatul de presă, difuzat la 22 octombrie 2012 de către Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), privind solicitarea adresată Curţii Constituţionale de a urgenta examinarea sesizării cu privire la constituţionalitatea actelor legislative, care prevăd interzicerea simbolurilor comuniste, Curtea comunică următoarele:

La 3 septembrie 2012 un grup de deputaţi ai PCRM au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.191 din 12 iulie 2012 privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar din RSSM (sesizarea 30a).

La 18 septembrie 2012 un grup de deputaţi ai PCRM au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 192 din 12 iulie 2012 pentru completarea unor acte legislative, care vizează interzicerea utilizării de către partidele politice a simbolurilor regimului comunist totalitar, precum şi promovarea ideologiilor totalitare (sesizarea 33a).

Precizăm că, deşi termenul regulamentar de examinare a admisibilităţii sesizărilor este de 2 luni, deja la 4 octombrie 2012 Curtea Constituţională a examinat admisibilitatea sesizărilor menţionate şi a adoptat următoarele decizii:

1. A respins ca inadmisibilă sesizarea 30a privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.191 din 12 iulie 2012 privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar din RSSM, deoarece, nefiind un act normativ, ci un act cu caracter eminamente politic al Parlamentului, hotărârea în cauză este exceptată de la controlul constituţionalităţii operat de Curtea Constituţională.  

2. A declarat admisibilă sesizarea 33a privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 192 din 12 iulie 2012 pentru completarea unor acte legislative. În aceeaşi şedinţă, Curtea Constituţională a decis să solicite opiniile amicus curiae a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei) şi a OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului al OSCE), deoarece avizele acestor instituţii nu au fost solicitate prealabil adoptării proiectului de lege în cauză, or, potrivit angajamentelor asumate în cadrul Consiliului Europei, Republica Moldova urma să supună expertizei Consiliului Europei, prealabil adoptării, toate proiectele de lege în domeniul funcţionării instituţiilor democratice.

Curtea Constituţională aduce la cunoştinţa opiniei publice că şedinţa de examinare a sesizării declarate admisibile urmează a fi stabilită după recepţionarea opiniilor amicus curiae solicitate”.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована