Cine e deputatul de 76 de ani care ar putea accede în Parlament
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de decizia Parlamentului prin care a fost declarată vacantă o funcție de deputat, după demisia comunistului Vasili Panciuc care a invocat motive de sănătate.

Astăzi, CEC a decis să solicite Curții Constituționale validarea mandatului de deputat al Alei Mironic, următoarea în lista electorală a Partidului Comuniștilor de la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, scrie Ziarul Național.
Ala Mironic a mai fost anterior deputat comunist, are 76 de ani și conduce, din anul 2006, Organizația Veteranilor din R. Moldova.
Mironic este cunoscută pentru organizarea cu fast a acțiunilor pentru comemorarea „celor care au luptat pentru eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă” la 9 mai.
Anterior, Mironic solicita deputaților ca să aprobe o inițiativa legislativă cu referire la data de 24 august 1944 – „anul eliberării, în rezultatul Operațiunii Iași-Chișinău”. „A fost una dintre cele mai spectaculoase operațiuni care a asigurat victoria. Trebuie să recunoaștem că, doar grație guvernării Partidului Comuniștilor în perioada 2001-2009, toate monumentele sovietice au fost reabilitate”, declara aceasta acum câțiva ani.


