Chirinciuc îi răspunde lui Leancă: Un fost „simplu prim-ministru” se specializează din mers „pe drumuri”
Ministrul Transporturilor îi dă replică liderului PPEM, care anterior a criticat modul în care decurg lucrările de reparație pe traseul Chișinău-Ungheni Sculeni.

Într-o postare pe blogul său, Iurie Chirinciuc îi reproșează lui Leancă că, după ce a consecionat Aeroportul Chișinău și a creat toate condițiile pentru devalizarea sistemului bancar, se „specializează în reparația drumurilor”.
„După ce a fost specializat în acoperirea găurii cauzate de jaful miliardului și după specializarea în concesii de aeroporturi, astăzi, Iurie Leancă a decis să se specializeze, din mers, ”pe” drumuri. Un fost ”simplu premier”, a uitat, pe semne, de abilitățile sale manageriale, extraordinare, de care a dat dovadă reușind să creeze toate condițiile pentru devalizarea sistemului bancar și pentru concesionarea singurului aeroport internațional operabil din Republica Moldova”, scrie Iurie Chirinciuc.
Mai mult, ministrul Transporturilor îi amintește lui Leancă că startul lucrărilor de reparație a traseului Chișinău-Ungheni s-a dat în perioada în care acesta era premier.
„Incontestabil, a fost cel mai bun premier, dar, din păcate, nu pentru popor. Poate domnul Leancă a uitat, dar în perioada în care dumnealui era prim-ministru au fost organizate licitațiile și semnate contractele pentru reabilitarea drumului R1 Chișinău-Ungheni, dar și a contractului pentru reabilitarea traseului M3, pe porțiunea Ciumai-Vulcănești. Din 2014 când au fost semnate aceste contracte, până în februarie 2015, perioadă în care Iurie Leancă era prim-ministru, progresul pe contractul de reabilitare a drumului M3, era de 0,14% și asta în contextul în care finalizarea era preconizată pentru 2016. Iar pe R1 Chișinău-Ungheni, progresul era de 0%. Oare ați uitat că dvs. ați fost cel care în 2014 ați tăiat panglica la demararea lucrărilor și ați făcut mare fast din asta. Numai că după ce ați plecat de acolo, la câteva minute și muncitorii și-au luat sculele și v-au urmat calea. Astfel că până la venirea mea, în fruntea acestui Minister, în iulie 2015, lucrări pe acest traseu nu s-au făcut deloc. Iar cu un astfel de progres, drumul Chișinău-Ungheni nu ar fi fost gata nici în 10 ani”, adaugă Chirinciuc.
UNIMEDIA amintește că în data de 8 august, într-o postare pe Facebook, Iurie Leancă a criticat felul în care decurg lucrările de reparație a traseului Chișinău-Ungheni-Sculeni.