Chiril Gaburici nu neagă faptul că Guvernul ar putea permite BNM să aloce un împrumut pentru cele trei bănci
Premierul Chiril Gaburici nu neagă faptul că Guvernul ar putea permite Băncii Naţionale să aloce un împrumut de cel puţin patru miliarde de lei Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank.

Întrebat cum comentează afirmaţiile făcute în acest sens ieri de către liderul PSRM, Chiril Gaburici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat spusele lui Igor Dodon.
Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful socialiştilor a declarat că Guvernul ar urma să ia o asemenea decizie pentru a acoperi jaful de la băncile cu pricina. Reprezentanţii Serviciului de presă al Băncii Naţionale au declarat că administraţia instituţiei nu comentează declaraţii politice.
Amintim că la sfârşitul anului trecut, în cadrul unei şedinţe secrete, Cabinetul de miniştri a decis să permită Băncii Naţionale creditarea Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank cu 9,4 miliarde de lei, iar în presă s-a vehiculat că ulterior, pe lângă acest credit, cele trei bănci ar mai fi beneficiat de un împrumut din partea statului de aproape şapte miliarde de lei, informaţie neconfirmată de BNM.
„Nu pot să comentez ce a spus domnul Dodon. Noi avem idei ca băncile să poată activa, să avem control asupra băncilor, să nu mai poată fi scoşi bani din aceste bănci ilegal, vrem ca clienţii să fie siguri că banii lor sunt în siguranţă. Asta e prioritatea Guvernului”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova.


