Vicepreședintele PDM: Ar fi atractiv să găsim limbă comună cu Maia Sandu
La alegerile parlamentare viitoare, pentru Partidul Democrat "ar fi atractiv să găsească limbă comună cu Maia Sandu şi alţi reprezentanţi proeuropeni".

O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu pentru agenţia de presă ucraineană UNN.
Potrivit agenţiei Infotag, el a spus însă că nu vede "soluţii şi opţiuni pentru a face coaliţie cu socialiştii din cauza viziunilor diferite referitor la cursul de dezvoltare a ţării".
„Principalul joc, principala luptă în alegeri va fi cu Partidul Socialiştilor - un partid prorus, a cărui ideologie este că Moldova trebuie să fie mai aproape de Rusia şi Uniunea Eurasiatică. Iar partidele proeuropene se vor opune. Credem că putem fi mai aproape de UE. Şi "lupt" la alegeri va avea loc între aceste două idei. Acestea constau din mesaje concrete, jucători concreţi şi, desigur, sprijin. Cu siguranţă, Rusia va sprijini financiar, mediatic, logistic formaţiunile proruseşri, cum ar fi Partidul Socialiştilor. Probabil, unele ţări occidentale vor sprijini şi vor încuraja mesajele politice ale partidelor proeuropene. Din păcate, toată lumea se concentrează asupra mesajelor geopolitice, în loc de nevoile oamenilor", a spus speakerul.
El este sigur că Moldova va deveni membră a Uniunii Europene.
„Este un drum lung şi avem încă mult de lucru, este nevoie de mult timp, dar aceasta este posibil", a spus Candu.
În acelaşi timp, el a reiterat că autorităţile Moldovei sunt „proeuropene, dar nu şi împotriva Rusiei".
„Federaţia Rusă este un important jucător global. Am avut şi avem încă relaţii economice. Dar nu vom lăsa pe nimeni să decidă ceva pentru noi. Acest lucru este valabil şi pentru Transnistria. Credem că, dacă Rusia dorea într-adevăr, problema transnistreană ar fi fost rezolvată de mulţi ani", a spus preşedintele Parlamentului.