Vântul puternic a lăsat 34 de localități fără energie electrică
29 de localități din 10 raioane din nordul republicii au rămas fără energie electrică în noaptea de duminică spre luni din cauza vântului puternic. Fără lumină au rămas sate din raioanele Edineţ, Floreşti, Făleşti, Ocniţa, Sângerei, Soroca, Donduşeni, Glodeni, Briceni, Râşcani, a precizat luni, 9 aprilie, Serviciul Situațiiei Excepționale.

La această oră, 16 echipe de intervenţie lucrează pentru reconectarea localităților la sursa de energie electrică.
Vasile Gribincea, responsabil de relații cu presa din cadrul Grupului ”Gas Natural Fenosa”- companie care asigură cu energie electrică centrul și sudul republicii, a precizat că în dimineața zilei de luni sunt deconectate parțial de la energia electrică trei sate din raionul Nisporeni-Grozești, Zberoaia și Bălăurești, localitatea Dubăsarii Vechi din raionul Criuleni și satul Gaidar din Ceadâr-Lunga.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru perioada 8-11 aprilie Cod portocaliu. Din cauza unui ciclon sudic, în aceste zile se prevede schimbarea bruscă a vremii, însoțită de fenomene meteorologice nefavorabile.
Astfel, în aceste zile vor cădea precipitaţii, izolat puternice, sub formă de ploaie, temporar cu transformare în lapoviță. Izolat se vor crea condiții pentru polei, iar pe drumuri – ghețuș. Vântul va sufla din nord-vest în rafale de până la 15-20 m/s.


