Un executor judecătoresc, suspectat în dosarul „Spălătoriei ruseşti”, şi-a reluat activitatea
Executorul judecătoresc, George Boţan, care a fost arestat toamna trecută de către procurorii anticorupţie în dosarul „Spălătoriei ruseşti”, şi-a reluat activitatea. O decizie în acest sens a fost luată de către Ministerul Justiţiei în luna iunie curent.

Solicitat de CrimeMoldova, George Boţan a comunicat că a fost suspendat din funcţie pe durata celor patru luni cât s-a aflat în arest, apoi a depus o cerere de a fi repus, iar Ministerul Justiţiei i-a acceptat-o: „Atunci când au dispărut toate circumstanţele care justificau suspendarea mea, am depus o cerere. Ministerul Justiţiei a examinat-o minuţios, iar când a luat decizia, nici nu mă aflam în ţară”.
Întrebat despre dosarul intentat pe numele său, Boţan a spus că se află în faza urmăririi penale. „Anchetatorii mai au de lucru. Mai investighează. Eu nu-i grăbesc. Lasă să-şi facă treaba corect şi profesionist”, a declarat executorul.
George Boţan s-a aflat în arest de la finele lunii septembrie 2016 până la finele lui ianuarie 2017. Executorul Boţan a fost subiectul mai multor anchete jurnalistice, iar pe parcursul carierei sale a fost disponibilizat de mai multe ori, însă de fiecare dată a reuşit să revină în funcţie. În 2011, ministrul Justiţiei de atunci, Oleg Efrim, l-a disponibilizat pe Boţan, care era acuzat de implicare în atacul raider de la Universalbank. La scurt timp, însă, Boţan a fost restabilit. În 2015, ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, îl disponibilizează din nou pe George Boţan pentru activităţi ilegale, însă executorul este restabilit de instanţa de judecată.


