Produse lactate „din viitor”, descoperite de oamenii legii
Un lot impunător de produse lactate fără termen de valabilitate, cu termen de valabilitate expirat sau cu o dată a expirării din viitor a fost depistat de poliție, la o fabrică din Floreși.

În urma verificărilor, la 12 iulie curent, a fost depistat că pe 304 pachete de chefir degresat, în valoare de 1520 de lei, era indicată data fabricării de 14.07.2012.
Polițiștii au depistat 8,8 tone de unt, în valoare de 457 de mii de lei, care nu aveau indicat pe ambalaj data fabricării și termenul de valabilitate. Mai mult, 1,5 tone de unt, în valoare de 78 de mii de lei, erau păstrate pentru a fi comercializate, deși termenul de valabilitate era depășit din 6 iunie 2011.
Valoarea totală a produselor a fost estimată la jumătate de milion de lei.
Pe numele factorilor de decizie ai întreprinderii a fost pornită o cauză contravențională pentru „Utilizarea, la marcarea produselor, a unor indicaţii false ori înşelătoare” și „Încălcarea regulilor de comerț”. Pentru aceste încălcări sunt prevăzute pedeapse cu amendă de până la 300 de unități convenționale și, respectiv, până la 200 de unități convenționale.


