Printre cei mai buni la gătit pizza. Succesul unui moldovean la campionat mondial
Un moldovean stabilit în Italia a obținut locul 39 la campionatul mondial de pizzaioli. Competiția culinară a avut loc în orașul Napoli, la sfârșitul lunii iunie, însă rezultatele au fost publicate acum.

Vladimir Guțan a concurat pentru titlul de cel mai bun pizzaioli din lume alături de alte 650 de persoane.
Campionatul gastronomic s-a desfășurat pe malul mării, în cadrul festivalului „Napoli Pizza Village”. Vladimir Guțan, în vârstă de 28 de ani, a decis să lupte pentru locul unu mondial la gătit cea mai bună pizza, la îndrumarea șefului său. S-a pregătit mult pentru concurs, dar l-a ajutat și experiența de peste cinci ani, pe care a acumulat-o, inclusiv la pizzeria din Milano, unde lucrează, scrie canal2.md.
„Emoții foarte mari. Când am ajuns acolo era atâta lume, pizzaioli din toată lumea. A fost ceva wow pentru mine. Au fost cei mai profesioniști, cei mai faimoși, cei mai buni pizzaioli din lume, pot să spun așa”, a spus participantul la concurs, Vladimir Guțan.
Pentru a participa la campionat,Vladimir a parcurs o distanță de 800 de kilometri, din orașul Milano, unde este stabilit, până în Napoli, unde s-a desfășurat competiția. Bărbatul a avut la dispoziție șapte minute pentru a pregăti o pizza napolitană, care spune el, este preferata lui.
„Cum spun toți aici: pizza s-a născut la Napoli și cea mai …este pizza Napolitană. Ceva deosebit față de altă pizze. E un aluat specific al lor care se face. Unul foarte bun”, a menționat participantul la concurs, Vladimir Guțan.
Bărbatul ar vrea ca pizza italiană să ajungă și în Moldova, dar deocamdată, nu are planuri în acest sens. Dar cel mai mult își dorește să ajungă un pizzaioli profesionist. Vladimir Guțan a muncit, anterior, timp de trei ani la o pizzerie din Moldova, apoi doi ani – în Portugalia, după care a ajuns în Italia, care este considerată patria pizzei.
Festivalului „Napoli Pizza Village” este cel mai mare și mai spectaculos eveniment culinar din lume dedicat pizzei.


