Prinși cu acte false la frontiera de stat. Ce riscă un ucrainean și un moldovean
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni documentează un cetățean ucrainean și un moldovean pentru încercarea de a traversa frontiera deținând printre obiectele personale, acte false. Incidentele au fost înregistrate în acest weekend, pe direcția intrare în Republica Moldova.

Cetățeanul Ucrainei riscă să fie cercetat penal din cauza unui „cadou” pe care l-a primit de la un apropiat. Tânărul în vârstă de 27 ani s-a legitimat la linia de control cu pașaportul eliberat de autoritățile române, originar fiind din Ucraina. Astfel, s-a depistat că aşa-zisul cadou era un certificat de înmatriculare ucrainesc pentru microbuzul aflat în flux, care s-a dovedit a fi fals.
Toate datele din document erau prezentate în original, doar că a fost observată din start diferența în categoria și greutatea admisă încărcăturii. Actul suvenir a fost ridicat, iar pe numele ucraineanului s-a întocmit actele de constatare privind deținerea documentelor oficiale false.
Într-un alt caz, în același punct de trecere a frontierei s-a apropiat un microbuz ce efectua cursa ocazională Paris - Chișinău. În urma verificărilor, s-a depistat o carte de identitate românească falsă care a fost eliberată pe numele unui moldovean, locuitor al orașului Edineț. Mai mult, documentul nu aparținea persoanei aflate la controlul de frontieră.
Bărbatul de 33 ani le-a spus polițiștilor de frontieră că nu cunoaște despre falsul documentului, iar privitor la necorespunderea datelor erau evidente, deoarece adevăratul posesor al cărții de identitate este fratele său geamăn.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.
Bărbații riscă o amendă de până la 32.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau până la 2 ani de închisoare.