theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Ноября 2012, 17:48
1 461
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Plugaru: În ultimii ani, AIE a compromis relațiile cu Rusia

Fostul director al SIS, Anatol Plugaru, consideră că ”să învinuieşti astăzi un popor de peste 140 milioane de oameni de ceea ce a făcut cu 200 de ani în urmă ţarul rus şi sultanul turc este, pur şi simplu, neserios.

Personal, nu mai cred că cineva va reuşi să readucă aceste dosare la Chişinău. O operaţiune militară în acest scop este imposibilă
Personal, nu mai cred că cineva va reuşi să readucă aceste dosare la Chişinău. O operaţiune militară în acest scop este imposibilă

Dacă e să mergem pe această cale, atunci principalul nostru liberal trebuia să înainteze aceleaşi reproşuri şi faţă de Angela Merkel, actualul cancelar al Germaniei, „succesoare” şi ea a unui conducător german, coautor al ocupaţiei noastre din iunie 1940”. Despre situația de la SIS și conjunctura politică din Moldova a vorbit într-un interviu pentru "Infotag" fostul ministru al securității naționale.

-Dle Plugaru, la mai bine de un an de la demiterea lui Gheorghe Mihai din funcţia de şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), în sfârşit instituţia are un nou conducător - Mihai Balan. În calitatea Dvs. de fost şef al serviciilor secrete, cum evaluaţi candidatura lui Mihai Balan la această funcţie?

-Evident, nu există limite pentru perfecţiune. Este important faptul că Mihai Balan nu este o persoană străină aparatului de stat. Acesta a activat în cadrul Partidului Comunist al RSSM, în comitetul orăşenesc Chişinău de partid şi în cadrul Ministerului de Externe, atât al celui de pe timpul Uniunii Sovietice, cât şi cel al Republicii Moldova. Mai mult decât atât, Mihai Balan vine dintr-o instituţie care în orice stat din lume a avut, are şi va avea tangenţe serioase cu sistemul de siguranţă al statului. Este adevărat că dl Balan nu cunoaşte multe, dar nici nu este străin domeniului. Este un om serios, pentru că nu poate fi neserios funcţionarul care a activat în aparatul unei structuri cheie precum cele menţionate mai sus.

În opinia Dvs., în gestionarea activităţii acestei instituţii, de ce ar trebui să ţină cont în primul rând noul şef al serviciilor secrete? 

-Regula de bază a managementului administrativ este asigurarea aşa zisei „sfinte treimi”. Este vorba despre o regulă veche de când lumea: o treime dintre angajaţii oricărui sistem trebuie să o reprezinte tineretul energic şi curajos care nu îţi permite să adormi. O altă treime, cea de bază şi care duce tot greul, trebuie să o reprezinte cei care nu mai sunt tineri, dar nu sunt încă nici bătrâni, şi ultima treime – bătrânii, înţelepţii, adică cei care nu mai au sănătatea şi energia tinerilor, dar în schimb au experienţă şi cunoştinţe şi care nu le vor permite tinerilor să întreprindă acţiuni nechibzuite.

Avînd această experienţă de care vorbeam mai sus, sunt sigur că Mihai Balan va şti să promoveze tinerii şi va dispune mai raţional de cei înţelepţi, pe care nu-i va destitui din funcţie de-a valma. Astăzi este la modă să fii pensionat la nici 50 de ani. Pe când în sistemul de securitate, asigurare a ordinii publice şi cel al relaţiilor externe, 50-60 de ani este vârsta de aur, iar cei care cunosc ce înseamnă, de exemplu, lucrul cu agentura, înţeleg acest lucru. Cred că Mihai Balan va asigura în cadrul SIS-ului proporţia triadei amintite. Sunt conştient că îi va fi foarte greu, pentru că a fost numit în funcţie de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), liderii căreia nu se înţeleg între ei, dar direcţiile de activitate ale SIS-ului trebuie elaborate şi aprobate anume de AIE. În aceste condiţii, noului şef al serviciilor secrete îi va veni greu să implementeze ceea ce această Alianţă spre regret nu poate defini cu exactitate.

Cum credeţi că vor evolua în continuare relaţiile dintre serviciile secrete moldoveneşti şi cele ale Rusiei?

- În ultimii ani, Alianţa de guvernare a compromis grav relaţiile cu Rusia, o ţară care însă, nu este de neglijat. Să învinuieşti astăzi un popor de peste 140 milioane de oameni de ceea ce a făcut cu 200 de ani în urmă ţarul rus şi sultanul turc este, pur şi simplu, neserios. Dacă e să mergem pe această cale, atunci principalul nostru liberal trebuia să înainteze aceleaşi reproşuri şi faţă de Angela Merkel, actualul cancelar al Germaniei, „succesoare” şi ea a unui conducător german, coautor al ocupaţiei noastre din iunie 1940.

În opinia mea, uneori chiar trebuie să faci anumite declaraţii la catedră, la tribună, cu nevasta la bucătărie etc. În calitate de şef de stat însă, eşti obligat să te gândeşti ce spui, când şi unde spui, anticipând consecinţele afirmaţiilor respective pentru destinul poporului în fruntea căruia ai ajuns. Criticile nechibzuite, tardive şi inutile, după ce asupra acestor chestiuni s-a pronunţat primul Parlament (Pactul Molotov-Ribbentrop etc.), au avut urmări negative asupra relaţiilor economice dintre Moldova şi Rusia, pagubele financiare fiind estimate la miliarde de lei, din cauza interzicerii produselor moldoveneşti pe piaţa rusă. În calitate de şef de stat eşti obligat să reflecţi punctul general de vedere al societăţii şi politica oficială a statului.

Nimeni în această lume nu şi-a permis atitudini şi manifestări nerespectuoase faţă de Rusia. Or, cazul nostru este o mostră de ignoranţă şi iresponsabilitate politică. Ne-a costat şi o să ne mai coste mult acest lucru. În astfel de condiţii, consider că lui Balan îi va fi dificil să-şi construiască relaţii bune şi de încredere cu serviciile secrete ale Rusiei.

- PCRM nu exclude că prin alegerea lui Mihai Balan la funcţia de director al SIS, se urmăreşte curăţarea arhivei SIS de dosare ale KGB-ului ce ar compromite unii lideri ai AIE, după care va fi adoptată şi legea lustraţiei. Credeţi că suspiciunile comuniştilor sunt îndreptăţite?

- Nu este de mirare că opoziţia are astfel de suspiciuni, pentru că orice opoziţie ar face la fel. Una însă este să vorbeşti şi alta este ca declaraţiile sau suspiciunile să aibă un suport real. Adevărul este că arhivele operative ale KGB-ului, de care se tem politicienii noştri atât de mult, au fost transmise de predecesorul meu, generalul KGB, Fiodor Botnaru, la Tiraspol încă în primăvara anului 1991. Evident, acesta a îndeplinit un ordin venit de la Moscova. Venind în această funcţie în august 1991, am dispus readucerea acestor arhive la Chişinău. Am fost personal la liderul de atunci de la Tiraspol, Igor Smirnov, şi chiar l-am ameninţat, în cazul în care măcar o filă din aceste dosare va dispărea. Îmi dădeam foarte bine seama atunci, dar şi acum, ce înseamnă existenţa dosarelor la Tiraspol – şantaj, provocare, ameninţare etc. Am elaborat şi câteva operaţiuni speciale, inclusiv cu folosirea elicopterelor, care trebuiau să se soldeze cu evacuarea acestor dosare. Totuşi, exista riscul ca aceste operaţiuni, odată încheiate, să creeze premise pentru începutul unui război civil.

Ulterior, am fost la Moscova şi am discutat cu omologul meu Vadim Bakatin, pentru ca dosarele să fie întoarse Chişinăului. Mi-a promis că va face acest lucru, dar în scurt timp a fost demis. Nu ştiu unde se află aceste dosare la moment – la Tiraspol şi constituie un „tezaur” foarte preţios pentru autorităţile de acolo, sau la Moscova. Pentru cei care însă se tem de aceste dosare, asta în fond nu are nicio importanţă, deoarece evidenţa operativă nu este un lucru simplu. Chiar dacă este distrus dosarul, oricum au rămas alte evidenţe. Distrugerea dosarului unui agent al securităţii nici pe departe nu înseamnă anihilarea tuturor urmelor. Cu alte cuvinte, cine consideră că odată cu distrugerea dosarului vor ascunde toate urmele se înşeală. Persoanele respective rămân şantajabile până la sfârşitul vieţii lor, la fel ca şi urmaşii lor.

Personal, nu mai cred că cineva va reuşi să readucă aceste dosare la Chişinău. O operaţiune militară în acest scop este imposibilă. Readucerea prin Moscova? Nu cred că ruşii, în actuala conjunctură a relaţiilor cu RM, ar avea vreun interes să facă acest lucru. Dimpotrivă.

Mai mult decât atât, sunt încă în viaţă mulţi dintre lucrătorii operativi care s-au ”ocupat” de intelectualii noştri, unii dintre care au fost şi mai sunt la putere. De fapt, ca şi în multe alte ţări, şi în Moldova intelectualii au fost întotdeauna un fel de slujitori ai celor de la guvernare, indiferent de onestitatea şi calităţile lor morale.

- Credeţi că va avea Republica Moldova o lege a lustraţiei în viitorul apropiat?

- Şi aici avem de a face cu o chestiune „înceţoşată” de necunoaşterea tainelor serviciului. Întrebarea este cine trebuie lustrat? Liberalii, liberal-democraţii şi democraţii ar vrea ca prin această lege a lustraţiei să fie deconspiraţi comuniştii. Vreau să le spun însă că ordinele care reglementau racolarea agenţilor interziceau categoric racolarea funcţionarilor de partid. Putea Voronin, Plugaru, Snegur, Lucinschi să aibă o prietenie foarte strânsă cu KGB-ul, şi apropo acest lucru era absolut normal în virtutea obligaţiilor lor funcţionale, dar nici unul dintre ei nu putea fi agent al KGB-ului prin definiţie. Acest lucru era categoric interzis.

Altfel, KGB s-ar fi transformat într-o structură cu o putere absolută. În cazul membrilor de rând de partid se făceau şi excepţii, însă în cazul activiştilor de partid, aceştia categoric nu puteau fi racolaţi. Prin urmare, comuniştii, pe care vor să-i deconspire pionierii şi octombreii de ieri, nu au nici o teamă. Dimpotrivă, prin adoptarea legii lustraţiei ar putea fi deconspiraţi cei care tocmai fac această gălăgie. Unii dintre ei sunt chiar în cadrul partidelor de la guvernare şi nu numai. Dar ei, vorba ceea, „apucă prăjina înainte”. În final, tot ei vor avea de suferit, pentru că dacă, Doamne fereşte, eu sau altcineva, care am avut acces la această informaţie, rostim cel puţin câteva nume, atunci veţi rămâne îngroziţi. Veţi spune, şi veţi avea de altfel dreptate, că nu există nimic sfânt pe lumea aceasta. Când fostul preşedinte Petru Lucinschi a spus că „putem rămâne fără intelectualitate”, s-a consultat iniţial cu mine.

De fapt, KGB niciodată nu avut de a face cu oameni simpli şi ignoranţi. Puteai nimeri în vizorul lor doar dacă erai deştept, eminent, activ pe plan politic şi social, sau dacă erai un lider formal sau neformal şi puteai influenţa mediul în care te aflai. Securitatea nu a lucrat niciodată cu oameni rataţi.

Totodată, nu trebuie să confundăm KGB-ul din anul 1990 cu cel din 1985, 1980, 1970 sau 1945. Sunt lucruri total diferite.

Eu consider că ţara are nevoie de o lege a lustraţiei, dar cu o condiţie. Această lustraţie trebuie făcută cu socoteală. Trebuie deconspiraţi doar cei care au săvârşit crime împotriva acestui popor. Părerea mea este că, dacă s-ar fi dorit cu adevărat să se realizeze lustraţia, atunci acest lucru ar fi fost făcut cu mult timp în urmă. Problema este că nimeni nu a dorit sincer să promoveze o asemenea lege.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована