Moldoveanul care produce dispozitive inedite pentru încărcarea telefoanelor
Ivan Hodacovschi, un tânăr din Tiraspol, s-a lansat în afaceri datorită unui grant european. Acesta transformă orice încărcător de telefon mobil într-o piesă de decor.

Fiecare dispozitiv are un design unic, fiind sculptat în lemn în diferite forme, una mai ingenioasă ca alta.
În adolescență a frecventat cursuri de electronică pe lângă o întreprindere din Tiraspol, iar după absolvirea școlii a ales să meargă la o facultate de fizică și matematică. Primul post de muncă în cadrul unei companii de telefonie mobilă, i-a adus și prima idee de afaceri
„Aveam nevoie să încărcăm concomitent mai multe telefoane, ca să facem față numărului mare de comenzi. Pe atunci înțelegeam că aceeași problemă există și în localuri – cafenele sau restaurante, unde mulți oameni vor să își încarce telefoanele”, spune tânărul.
La scurt timp, însă, Ivan și-a văzut ideea realizată, dar nu a renunțat la vis – tânărul s-a gândit să le ofere dispozitivelor de încărcare un aspect atractiv. Așa că a ales să plaseze dispozitivul de încărcare, confecționat de sine stătător, în baza unor piese importate, în niște cutii sculptate în lemn, cu ornamente care îți fură privirile. Dispozitivul conține mai multe conectoare USB, iar fiind plasat pe masa clienților într-o cafenea sau restaurant, permite încărcarea telefoanelor mobile fără ajutorul prizei, scrie stirilocale.md.
![]()
Primele lucrări le-a construit manual, iar la cioplit l-au ajutat câțiva meșteri populari din stânga Nistrului. Ca să poată lansa afacerea la scară largă avea nevoie de tehnică modernă, cu ajutorul căreia să prelucreze și să modeleze lemnul și alte materiale, cum ar fi plasticul. Soluția a venit odată cu anunțarea concursului de granturi pentru tinerii antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului, oferite de Uniunea Europeană.
„Am aplicat fără nicio ezitare și m-am bucurat că am avut norocul să fiu ales printre cei care au beneficiat de finanțare. Trebuie să menționez că în afară de bani, am obținut ceva la fel de valoros – cunoștințe în domeniul gestionării unei afaceri. În cadrul trainigurilor la care am participat, am fost instruiți în domeniul managementului, marketingului, dar și interacțiunii cu diferite instituții”, spune Ivan.
Cu banii obținuți de la Uniunea Europeană – 7480 de euro, tânărul a cumpărat două utilaje moderne – un gravor cu laser și o mașinărie pentru prelucrarea lemnului. Ambele utilaje funcționează în baza unor soft-uri electronice.
Cu ajutorul lor, fiecare detaliu este proiectat la computer, ulterior ornamentul este gravat cu ajutorul laserului. După ce toate detaliile sunt gata, construcțiile sunt adunate la un loc, la fel ca un puzzle.
Astăzi compania lui Ivan Hodacovschi numără patru angajați, inclusiv un pictor-designer și un inginer. Tot ce fabrică vinde preponderent în stânga Nistrului, dar și la Chișinău, dispozitivele fiind la mare căutare printre proprietarii de localuri, dar și printre cei care vor să facă un cadou original celor dragi. Treptat le vin tot mai multe cereri de peste hotare, un lot de produse plecând recent spre Italia.
Dispozitivele produse costă între 28 și 77 de dolari, iar prețul variază în funcție de complexitatea gravurii, de mărimea obiectului, dar și de materialul din care este confecționat. Cele mai scumpe suvenire sunt din lemn de stejar.
![]()
![]()
![]()


