Medicamentele comercializate în farmaciile din Moldova s-ar putea ieftini
Medicamentele din Moldova s-ar putea ieftini, după ce prețul preparatelor farmaceutice a fost mărit deja de două ori în acest an.

Astăzi Parlamentul a votat în primă lectură un proiect de lege care permite Ministerului Sănătății să ieftinească costul medicamentelor, în cazul în care valuta națională se apreciază din nou. Inițiativa legislativă a fost propusă de către Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie și a fost votată în unanimitată de către membrii Parlamentului.
Legislația de astăzi permite companiilor farmaceutice să ceară revizuirea prețului la medicamente dacă cursul de schimb al valutei naţionale în raport cu valuta ţării producătoare s-a modificat cu mai mult de 5% de la data emiterii ordinului Ministrului Sănătăţii de aprobare a preţului de producător. Această normă este prevăzută în Hotărârea de Guvern nr. 525 din 22.06.2010, pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente. În același timp, legislația națională nu prevede mecanisme de reducere a costului la prețul de medicamente dacă valuta națională se apreciază. Astăzi însă deputații au votat în primă lectură unele modificări la Legea cu privire la medicamente, care se referă la ieftinirea costului la preparatele farmceutice, din moment ce leu se apreciază cu mai mult de 3%, față de valutele internaționale- dolar și euro.
„Această revizuire în lei a prețului de producător poate fi făcută doar la cererea solicitantului. E clar că scopul fiecărui agent economic este să-și mărească veniturile. În cazurile fluctuațiilor valutare cererile din partea acestora de revizuire a prețurilor sunt și vor fi doar spre majorare. Această normă se aplică doar în cazul deprecierii leului. Mecanismul actual de revizuire a prețului din catalog în lei nu permite autorităților să diminueze acest preț din oficiu”, a declarat Oxana Domenti, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, în plenul Parlamentului.
În ultima perioadă, deși se atestă o apreciere a monedei naționale, mecanismul actual de revizuire a prețului din catalog în lei nu permite Ministerului Sănătății să diminueze acest preț din oficiu, iar companiile farmaceutice au doar de câțtigat din aceasta. „Această normă va permite revizuirea de către Ministerul Sănătății a prețului de producător înregistrat în lei, în special în vederea diminuării acestuia, în condițiile în care moneda națională se apreciază”, a subliniat președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.
Amintim că la începutul acestui an Ministerul Sănătății a emis un ordin conform căruia peste 1.600 de preparate medicamentoase, comercializate pe piața farmaceutică din Moldova, se scumpesc. Ordinul prevede scumpirea doar a medicamentelor importate din țări precum Germania, Slovenia, Marea Britanie, India, Elveția, ect. Motivul scumpirii este deprecierea leului față de valutele internaționale, dolarul și euro.


