Ce a cauzat aprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul şi euro
„Stabilitatea" de invidiat a situaţiei de pe piaţa valutară a Moldovei continuă să menţină la orizont posibilitatea leului moldovenesc de a se aprecia până în vară până la nivelul de 15,8 MDL:$1.

De această opinie sunt dealerii valutari, intervievaţi marţi de corespondenţii agenţiei Infotag.
"Dacă în martie 2017 situaţia de pe piaţă atesta o apreciere intensă a monedei naţionale, în martie 2018 leul moldovenesc deja se aprecia nu la fel de încrezător ca şi în anul trecut. Prin urmare, nivelul anunţat este deocamdată reală, dar o prognoză mai sigură va fi în aprilie", a spus interlocutorul agenţiei.
Potrivit dealerilor, în 2018, Banca Naţională a Moldovei intervine pe piaţă prin procurări de valută, dar numai pentru ca fluctuaţiile cursului să fie cât mai mici, de circa 3-4 bani pe zi.
"Dacă în lunile martie şi aprilie nu vor fi presiuni asupra ratei leului, atunci în luna mai va fi necesară revizuirea previziunilor de curs, deoarece este puţin probabil ca leul să depăşească limita psihologică importantă de 16 lei per dolar", susţin dealerii.
Întrebaţi cum rata de schimb a monedei naţionale ar putea fi afectată de volumul tot mai mare al remitenţelor muncitorilor migranţi, care a crescut în februarie cu peste 18% în raport cu februarie 2017, interlocutorii agenţiei au afirmat că această dependenţă este palpabilă dacă pe piaţă nu există oferte de cumpărare de valută.
"De exemplu, în a treia decadă a lunii martie, volumul cererilor de cumpărare de monedă este destul de vizibil pe piaţă, în special pentru cei care importă resurse", susţin participanţii pieţei.
În opinia lor, atunci când rata de schimb a leului slăbeşte, cererile de cumpărare se vor intensifica, întrucât unii actori de pe piaţă vor avea dorinţa firească de a nu scăpa tendinţa dolarului "ieftin".


