Mama copiilor abandonați la Nisporeni, găsită. Reacția ei când a văzut polițiștii
Femeia, care și-a lăsat cei patru copii minori singuri acasă și a plecat fără a se mai întoarce, a fost identificată de polițiști.

Aceasta a fost găsită la niște prieteni de familie de la care cerea o sticlă cu vin. Când a văzut polițiștii în ogradă, mama copiilor s-a ascuns sub pat.
Șeful Secției securitate publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Nisporeni, comisarul Gheorge Bargan, a declarat pentru CrimeMoldova că femeia reținută a fost dusă la Inspectoratul din Nisporeni. „În prezent aceasta este audiată. Totodată, cei doi băieți se află acum la un centru de plasament din capitală, iar cele două fete se află sub tutelă temporară la o vecină”, a spus Bargan.
De asemenea, sursa citată a specificat că femeia este cercetată pentru exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor părinteşti, care se pedepseşte cu amendă de până la 25 de mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 120 de ore.
La fel, șeful Secției securitate publică din cadrul IP Nisporeni a menționat că „tatăl copiilor urmează să revină din Franța în dimineața zilei de sâmbătă, 25 noiembrie curent”.
Precizăm că femeia, în vârstă de 30 de ani, și-a lăsat cei patru copii minori singuri acasă și a plecat. Micuții au stat singuri timp de 10 zile, fiind găsiți de asistenta medicală din localitate. Femeia a plecat de acasă și a lăsat fără supraveghere un băiețel de 7 luni, altul de 6 ani, o fetiță de 8 ani și una de 13 ani.


