Experți: Demisia președintelui CC ține de activitatea lui Tănase
Experţii susţin că demisia neaşteptată a preşedintelui Curţii Constituţionale (CC), Tudor Panţîru, ţine de activitatea noului ministru al Justiţiei al Moldovei, Alexandru Tănase.

Solicitat de reporterul agenţiei Infotag, avocatul Eduard Rudenco, care apără interesele omului de afaceri Veaceslav Platon, a spus că se zvoneşte şi despre demisia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Mihai Poalelungi. (Despre aceasta au scris unele surse media, dar zvonurile deocamdată nu s-au confirmat - "I.").
„Acum este dificil să facem o apreciere acestor demisii, dar, cu siguranţă, ele nu sunt întâmplătoare. Îndrăznesc să presupun că se pregăteşte o rotaţie unilaterală - Poalelungi în locul lui Panţîru", a spus el.
În opinia sa, după ce Tănase a plecat din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, "în hotărârile CC nu există creativitate în cel mai rău sens al cuvântului".
„Candidatura lui Poalelungi în această funcţie ar putea aduce acel fler care s-a pierdut după plecarea lui Tanase. În plus, în contextul alegerilor parlamentare, imaginea lui Poalelungi în această funcţie va părea de mai mare încredere. Vreau să spun că acest candidat este gata să ia orice decizie", a explicat Rudenco.
Potrivit lui, există şi o altă versiune a posibilei demisii a lui Poalelungi din funcţia preşedinte al CSJ.
„Ultimele declaraţii ale lui Tănase referitor la reforma sistemului judiciar şi statutul CSJ nu i-au plăcut lui Mihai Poalelungi. Din câte ştiu, el se opune reformelor propuse de Tanase. Între ei există un conflict de interese şi o neplăcere personală, iar în această luptă a câştigat ministrul Justiţiei", presupune avocatul.
Rudenco consideră că, timp de opt ani de reforme, în justiţia din Moldova nu s-a schimbat nimic, iar situaţia din acest domeniu s-a înrăutăţit.
"Despre aceasta arată nu doar datele statistice. Partenerii europeni ai Moldovei sunt nemulţumiţi de reforma justiţiei. Să nu uităm şi de demisia fostului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari. Autorităţile se pregătesc pentru alegeri, justiţia este punctul cel mai slab, criticat dur de Occident", a spus avocatul.
Avocata Anna Ursachi a scris pe reţelele sociale că cea mai probabilă explicaţie pentru plecarea actualului preşedinte al Curţii Constituţionale este eliberarea funcţiei pentru altcineva.
„De exemplu, pentru Mihai Poalelungi. Evident că e greu să cred în decenţa lui Panţîru şi aşa-numita "nedorinţă a lui de a executa comenzile politice". Mai exact, nu cred deloc. Rezultatul activităţilor de Panţîru timp de şase luni: o duzină de decizii ale CC care contravin logicii, legilor şi conştiinţei. Iar victimele acestora au fost întotdeauna Constituţia Moldovei şi însăşi Moldova", a spus ea.


