theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Ноября 2017, 23:59
490
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Droguri găsite pe acoperişul Penitenciarului nr.6

Nu renunţă cu una, cu două. Încalcă legea cu insistenţă.

Droguri găsite pe acoperişul Penitenciarului nr.6
Droguri găsite pe acoperişul Penitenciarului nr.6

Rudele și amicii puşcăriaşilor încearcă în fel şi chip să le transmită tot felul de lucruri interzise, scrie canal3.md.

Pentru a nu fi identificaţi, făptaşii, deseori, aruncă coletele peste gardul închisorii, iar mai apoi, deţinuţii "le culeg de pe unde au aterizat".

Spre ghinionul condamnaţilor, de cele mai multe ori, gardienii închisorilor găsesc coletele ce conţin "surprize", astfel ei nu mai apucă să se bucure de ele.

O nouă tentativă de introducere a substanţelor de provenienţă necunoscută a fost contracarată ieri, la Penitenciarul numărul şase din Soroca. Mai exact, angajaţii instituţiei de detenţie au depistat un pacheţel suspect tocmai pe acoperişul uneia dintre clădirile închisorii. În interiorul coletului se afla o masă vegetală cu miros specific, asemănătoare cu droguri.

Oamenii legii au ridicat conţinutul pentru a fi supus expertizei judiciare. Angajaţii puşcăriei au sesizat poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Soroca. Acum, poliţia îi caută pe autorii tentativei pentru a-i identifica şi trage apoi la răspundere.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована