Deputat PL: Cred că de la BEM s-au furat mai mult de 2 mlrd. de euro
Deputatul PL, Iurie Chirinciuc nu crede că din BEM, Banca Socială şi Unibank s-a furat până acum doar un miliard de euro, sumă vehiculată până acum de BNM.

Potrivit lui, suma ar fi cel puţin de două ori mai mare. Declaraţii în acest sens au fost făcute la emisiunea IN PROfunzime de la Pro TV.
Chirinciuc şi-a explicat deducţia prin faptul că problemele la bănci au apărut mult mai devreme timp în care ar fi dispărut şi alţi bani. "Ancheta trebuie sa stabilească", a spus liberalul.
Deputatul, care a facut parte şi din comisia parlamentara care a elucidat furtul banilor, a mai declarat ca toţi au ştiut de aceste furturi, dar acum le este teama sa vorbească din cauza că urmează alegerile locale.
Amintim că Iurie Chirinciuc a întocmit, în calitatea sa de membru al comisiei speciale, un raport care reflectă cu lux de amănunte condiţiile care au făcut posibil furtul celor trei bănci, modul în care s-a realizat acest furt. Deputatul a mai spus că din analiza atentă a materialelor parvenite în adresa comisiei a devenit clar cine sunt beneficiarii efectivi ai banilor care au „dispărut" de la cele trei bănci, iar în mod implicit s-ar putea deduce şi cine a orchestrat aceste fărădelegi.


