Blocaj la poștă: Coletele de peste hotare vin cu mari întârzieri
Scrisorile și coletele cu destinația Republica Moldova ajung cu mare întârziere. De vină sunt sărbătorile de iarnă care au majorat volumul trimiterilor poștale, spun reprezentanții întreprinderii „Poșta Moldovei”.

„Un colet ajunge în întârziere cu câteva săptămâni sau chiar o lună. Cele mai mai întârzieri e în cazul coletelor care vin din Marea Britanie, Franța și SUA. Au parvenit la noi mai multe reclamații. Toți așteaptă coletele. Avem această situație în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă”, a declarat, pentru Jurnal.md, reprezentantul Biroului Relații Internaționale și Protocol, Violeta Railean.
Începând cu luna noiembrie 2012, ajung cu întârziere trimiterile poştale și din China, Hong Kong și Cehia.
Pentru redresarea situației, Poșta Moldovei a dublat numărul de angajați pentru procesarea trimiterilor internaționale. Suplimentar, aceștia vor activa și în zilele de odihnă.
Totodată, întreprinderea a sesizat și Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru minimalizarea termenelor de devamare a scrisorilor și coletelor.


