theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Марта 2018, 12:20
734
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Boala salariilor în plic. Unii angajatori continuă să remunereze angajaţii neoficial

Unii angajatori continuă să ofere salarii în plic, deşi sunt amendaţi drastic. Datele Biroului Național de Statistică arată că aproape şase la sută din populaţie ridică salarii nedeclarate, iar cel mai des se întâmplă în agricultură și comerț.

Unii angajatori continuă să remunereze angajaţii neoficial.
Unii angajatori continuă să remunereze angajaţii neoficial.

Maria Fotescu, din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, a lucrat mai bine de 30 de ani în agricultură. Atunci când a ajuns la vârsta de pensionare s-a ales cu o alocaţie minimă, deoarece o parte din salariu l-a primit în plic, scrie canal3.md.

"Ce vroiau aceea făceau din noi, lucram zi și noapte. Dar nu știu pentru ce, mi-i tare obijduitor. Opt ani nu sunt trecuți nicăieri. Am muncit din greu la pământ, am strâns roada, am prășit, am dus-o în depozit. Dar, pentru ce?!", a spus locuitoarea satului Bilicenii Vechi, Maria Fotescu.

În asemenea situație sunt și alți locuitori ai satului Bilicenii Vechi. 

"M-a înregistrat pe o foaie acolo, în caz că vine un control să arate că sunt înregistrat, dar în realitate banii nu se duc nicăieri. Le-am spus să-mi dea carnetul de muncă să-l văd și nu mi l-au dat".

Șeful Inspecției Teritoriale de Muncă Bălți susține că oamenii depun plângeri în care relatează despre salariile în plic doar în urma unui conflict cu angajatorul sau în perioada când iese la pensie.

"Dar e foarte greu de demonstrat acest lucru pentru că ei nu se adresează atunci când iau salariul în plic. Dar vin la Inspecția Muncii peste un an, peste jumătate de an", a afirmat şeful Inspeciţiei Teritoriale a Muncii, Bălţi, Serghei Strul.

Angajatorul care recurge la achitarea banilor în plic riscă o amendă de la 50 până la 75 de mii de lei pentru fiecare angajat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована